Kim Jong Un începe pregătirile de război. El a solicitat creșterea producției de rachete: „Nivelurile calitative ale pregătirilor de război depind de dezvoltarea industriei de muniţii”
Coreea de Nord s-ar pregăti de război. Recent, liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, a solicitat creșterea producției de rachete. Acesta consideră că exercițiile militare anuale ale Coreei de Sud și SUA sunt pregătiri de război nuclear.
Kim Jong Un, liderul Coreei de Nord, a solicitat creșterea producției de rachete pentru a ajuta la asigurarea unei „puteri militare copleșitoare”.
Astfel, Coreea de Nord se pregătește de război, iar Coreea de Sud și SUA se pregătesc pentru exercițiile militare anuale, potrivit Reuters.
Coreea de Nord se pregătește de război
Liderul Coreei de Nord a dat ordinul recent, când a vizitat, vineri și sâmbătă, mai multe fabrici de muniții care produc rachete tactice, platforme de lansare a rachetelor, vehicule blindate și proiectile de artilerie.
Exercițiile militare anuale ale Coreei de Sud și SUA sunt „o repetiție de război” pentru Kim Jong Un.
„Nivelurile calitative ale pregătirilor de război depind de dezvoltarea industriei de muniţii, iar fabrica are o responsabilitate imensă în accelerarea pregătirilor de război ale armatei noastre",
a spus Kim, citat de KNCA.
Kim a inspectat și a condus un nou vehicul blindat utilitar de luptă și a lăudat progresele recente în ceea ce privește modernizarea liniilor de producție pentru lansatoare de rachete multiple de calibru mare.
Kim Jong Un a menționat că este „o nevoie urgentă de a crește exponențial producția” de astfel de rachete pentru întărirea unităților de artilerie din prima linie.
„Armata noastră trebuie să-şi asigure temeinic o putere militară copleşitoare şi o pregătire solidă pentru a face faţă oricărui război în orice moment, astfel încât inamicul să nu îndrăznească să folosească forţa şi să fie anihilat dacă o face", a spus liderul Coreei de Nord.
Coreea de Nord denunță exercițiile militare ale aliaților
Coreea de Sud și SUA au declarat în cursul zilei de luni că vor organiza exercițiile de vară Ulchi Freedom Guardian între 21-31 august pentru a îmbunătăți capacitatea de a răspunde la amenințările nucleare și cu rachete ale Coreei
de Nord.
Pe de altă parte, Coreea de Nord a denunțat exercițiile militare ale aliaților și spune că totul ar fi o repetiție pentru un război nuclear.
SUA a acuzat Coreea de Nord că ar fi furnizat arme Rusiei pentru războiul ce se află în plină desfășurare în Ucraina, precum obuze de artilerie, rachete de umăr și rachete.
Coreea de Nord şi Rusia au negat orice tranzacţii de arme.