Lovitură dură pentru Klaus Iohannis. Alegerile generale, în mâna Parlamentului

Curtea Constituțională a respins marți sesizarea președintelui  Klaus Iohannis și a decis că Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare din acest an.

Razvan Ilie, marți 29 septembrie 2020 , 14:14

iohannis vs ciolacu
Nu mai este sigur că data alegerilor parlamentare este 6 decembrie. PSD poate schimba totul în Parlament
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

​Curtea Constituțională a decis marți că Parlamentul poate stabili data alegerilor parlamentare, respingând contestația președintelui Klaus Iohannis pe această temă, au declarat surse oficiale pentru Hotnews.ro.

Data alegerilor parlamentare, aruncată în aer

Legea care prevede că data alegerilor parlamentare din acest an o stabilește Parlamentul, și nu guvernul așa cum s-a întâmplat în ultimii 30 de ani, a fost inițiată de PSD, ALDE și UDMR și a fost adoptată în aceeași zi, pe 27 iulie, atât de Senat, cât și de Camera Deputaților.

Citeste si: VIDEO - Surprize la alegeri. Politicieni vechi, trimiși acasă de români

Pe 3 septembrie însă Guvernul a adoptat o hotărâre prin care a stabilit că data alegerilor parlamentare din acest an va fi 6 decembrie. Nu este clar în acest moment ce se va întâmpla în urma deciziei CCR de azi.

Citeste si: Horoscop zodii, 30 septembrie 2020. Ce zodie va avea de câștigat

Potrivit surselor citate, decizia a fost luată cu 5 voturi ”pentru” respingerea sesizării și 4 voturi ”împotrivă”.

Ce motive a invocat Klaus Iohannis

În opinia lui Klaus Iohannis, prin intervenţia "intempestivă" şi formalizarea "excesivă" a procedurii de stabilire a datei alegerilor se creează premisele încălcării altor dispoziţii şi garanţii constituţionale. Mai mult, dat fiind contextul actual, în situaţia în care din varii motive, Parlamentul nu adoptă respectiva lege într-un timp util, se poate ajunge în mod direct la încălcarea normelor constituţionale care stabilesc în mod clar durata mandatului Parlamentului şi intervalul maximal în care trebuie să fie organizate alegerile parlamentare, completează Iohannis.

Citeste si: Război total pe Primăria Sectorului 1. Jandarmii au ajuns la sediul BEC. Ce a găsit Poliția, după acuzațiile lui Clotilde Armand

Preşedintele Klaus Iohannis şi Guvernul au depus o sesizare asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016. Pe 17 august, şeful statului a sesizat CCR, solicitând să constate că acest act normativ este neconstituţional în ansamblul său.

Citeste si: Gabriela Firea, atac la Nicusor Dan: „Prima promisiune încălcată"

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, legea încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), pe cele ale art. 36, art. 37, art. 61, art. 63 alin. (1), (2) şi (4), art. 69 alin. (2), art. 73 alin. (1) şi (3) lit. a), precum şi pe cele ale art. 147 alin. (4) din Constituţie.

Art. 1 alin. (1) din legea criticată prevede că "(1) Prin derogare de la prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, data alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor ce vor fi organizate ca urmare a expirării mandatului Parlamentului, aflat în curs de exercitare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea datei alegerilor".

Dispoziţia de la care se derogă, respectiv art. 6 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, prevede: "(2) Aducerea la cunoştinţă publică a datei alegerilor se face cu cel puţin 90 de zile înainte de ziua votării, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului privind data alegerilor", atenţionează şeful statului.

"Analizând conţinutul dispoziţiei derogatorii, constatăm că aceasta creează un cadru legislativ special doar pentru următoarele alegeri parlamentare. Apreciem că o atare modificare, realizată cu mai puţin de 6 luni înainte de alegerile la termen, încalcă exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie în dimensiunea sa referitoare la previzibilitatea legii şi cea a securităţii raporturilor juridice", explică şeful statului.

El arată că, potrivit Codului bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ, adoptat de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni Plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), "ar fi necesar a se evita, nu atât modificarea sistemelor de scrutin - ele pot fi întotdeauna îmbunătăţite - ci modificarea lor frecventă sau cu puţin timp (cel puţin un an) înainte de alegeri. Chiar în absenţa unei intenţii de manipulare, modificările vor fi dictate de interesele iminente ale partidului politic".

 

 

 

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si