1 din 2 | Klaus Iohannis, despre criza din sistemul de sănătate: "Avem obligaţia să identificăm rapid mijloacele pentru a proteja oamenii care se tratează în spitalele din ţară"
2 din 2 | Klaus Iohannis, despre criza din sistemul de sănătate: "Avem obligaţia să identificăm rapid mijloacele pentru a proteja oamenii care se tratează în spitalele din ţară"
Presedintele Klaus Iohannis a declarat ca sistemul sanitar trece printr-o criza, iar demisia ministrului Sanatatii, Patriciu Achimaş Cadariu, nu este suficienta pentru rezolvarea problemelor din sistem.
„Suntem într-un moment de criză în sistemul de sănătate. Problemele profunde ale acestui sistem nu se vor rezolva doar printr-o demisie, ci reclamă soluţii durabile, cu efecte concrete şi un plan pe termen lung. Avem obligaţia să identificăm rapid mijloacele pentru a proteja oamenii care se tratează în spitalele din ţară. Sunt în permanentă comunicare cu premierul pe acest subiect”, a spus Klaus Iohannis.
„ Ne aflăm într-un moment de cotitură, în sistemul de sănătate lucrurile nu mai pot continua ca până acum.
Patriciu Achimaş-Cadariu a demisionat luni din funcţia de ministru al Sănătăţii, după o discuţie cu premierul Dacian Cioloş, care a avut loc la Palatul Victoria.
Potrivit unor surse guvernamentale, Achimaş-Cadariu a luat decizia de a pleca de la ministerul Sănătăţii, pentru că nu ar fi fost de acord cu modul în care s-a decis în Guvern gestionarea crizei dezinfectanţilor din spitale.
Premierul Dacian Cioloş a cerut sâmbătă Ministerului Sănătăţii să demareze o anchetă administrativă în ceea ce priveşte biocidele, toate produsele folosite în prezent la dezinfecţie în fiecare spital din ţară urmând să fie verificate din punct de vedere al concentraţiei şi eficienţei.
Şi preşedintele Klaus Iohannis a afirmat vineri că aşteaptă din partea Ministerului Sănătăţii o analiză "exactă" şi un "plan clar"de măsuri de urgenţă.