Klaus Iohannis, reacție la cald după publicarea raportului ONU privind încălzirea globală
Președintele României, Klaus Iohannis, a reacționat rapid la raportul ONU publicat luni cu privire la schimbările climatice extrem de grave care au loc sub ochii noștri. Organizația Națiunilor Unite a avertizat că există dovezi din ce în ce mai mari că schimbările climatice oferă deja condiții meteorologice extreme în întreaga lume și că multe schimbări ar putea fi ireversibile timp de secole sau chiar milenii.
Raportul publicat astăzi de ONU cu privire la schimbările climatice trebuie să fie un semnal de alarmă pentru noi toți, atrage atenția președintele Iohannis.
"Magnitudinea, precum și ritmul accelerat în care au loc schimbările climatice cauzate de acțiunea umană nu ne permit să mai amânăm decizii și măsuri care să reducă efectele dramatice ale acestora. Este nevoie să acționăm ferm, coordonat la nivel național, european și internațional, pentru a implementa politici publice adecvate", scrie șeful statului într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Klaus Iohannis: "Mă voi implica activ"
Klaus Iohannis a adăugat că se va implica activ în procesele care vizează rezolvarea crizei climatice, fiind nevoie de acțiuni coordonate la nivel naţional, european şi internaţional, pentru a implementa politici publice adecvate.
"Mă voi implica activ în procesele care vizează rezolvarea crizei climatice. Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să protejăm mediul înconjurător pentru sănătatea noastră și a generațiilor viitoare!", a mai spus liderul de la Cotroceni.
Citeste si: Imagini apocaliptice din Grecia. Incendiile devastatoare continuă cu 55 de focare active
Citeste si: Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Când scăpăm de caniculă
Expert ONU: Ce vedem acum nu este decât "prima salvă"
Deşi temperaturile planetare au crescut până în prezent cu "doar" +1,1 grade Celsius, omenirea poate constata cu propriii ochi efecte deja în acţiune. Cu atât mai mult vara aceasta, odată cu incendiile care devastează vestul Statelor Unite, Grecia şi Turcia, inundaţiile produse în Germania sau China sau temperaturile care au ajuns până la 50 de grade Celsius în Canada.
''Dacă vi se pare că situaţia este acum gravă, amintiţi-vă că ceea ce vedem nu este decât prima salvă'', a comentat Kristina Dahl, din cadrul Union for Concerned Scientists.
Citeste si: Un avion s-a prăbușit pe insula Zakynthos. Pilotul, transportat la spital
Schimbări ireversibile pentru sute de ani sau chiar milenii
Organizația Națiunilor Unite a avertizat că există dovezi din ce în ce mai mari că schimbările climatice oferă deja condiții meteorologice extreme în întreaga lume și că multe schimbări ar putea fi ireversibile timp
Acest raport de evaluare, primul după şapte ani, adoptat vineri de 195 de ţări, trece în revistă cinci scenarii referitoare la emisiile de gaze cu efect de seră, de la cel mai optimist- după unii, utopic- la cea mai pesimistă ipoteză, potrivit Agerpres.
Citeste si: Vijelii devastatoare după caniculă
Dacă emisiile poluante nu sunt reduse drastic, pragul de +2 grade Celsius va fi depăşit în decursul acestui secol, ceea ce ar însemna eşecul Acordului de la Paris şi al obiectivului său de a limita
încălzirea globală ''cu mult sub'' +2 grade Celsius, dacă e posibil la +1,5 grade Celsius.Viitorul arată apocaliptic
Chiar şi la +1,5 grade Celsius, valurile de caniculă, inundaţiile şi alte evenimente extreme vor spori într-un ritm ''fără precedent'' în ceea ce priveşte amploarea, frecvenţa, perioada din an când se produc sau zonele afectate, avertizează raportul IPCC.
''Acest raport ar trebui să provoace fiori oricui îl va citi. Ne arată unde suntem acum şi încotro ne îndreptăm din punctul de vedere al încălzirii globale: într-o groapă ''pe care continuăm să o săpăm'', a comentat climatologul Dave Reay.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.