Iohannis: „Deşi sunt semne pozitive, mai avem încă mult de luptat împreună, noi toţi”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că sunt semne pozitive în ceea ce priveşte pandemia de coronavirus, dar ”mai avem încă mult de luptat”. Şeful statului apreciază că, până la utilizarea unui vaccin pe scară largă, doar respectarea măsurilor de protecţie şi a restricţiilor poate limita pandemia.

Georgiana Balaban, duminică 22 noiembrie 2020 , 11:36

klaus iohannis mesaj pandemie
Klaus Iohannis a vorbit după instaurarea noilor restricții.[Sursa foto: google]
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

”Subliniez din nou că, deşi sunt semne pozitive, mai avem încă mult de luptat împreună, noi toţi, pentru a ţine această pandemie sub control. Până la apariţia vaccinului anti-COVID şi la folosirea lui la scară largă, la scară naţională, doar respectarea normelor sanitare, atenţie, doar respectarea normelor sanitare şi a măsurilor de restricţie este eficientă pentru a limita răspândirea acestui virus”, afirmat, duminică, Klaus Iohannis.

Şeful statului a făcut din nou apel la respectarea măsurilor şi a restricţiilor.

”Medicii fac tot posibilul pentru a salva cât mai multe vieţi. Haideţi să-i sprijinim, fiecare dintre noi în acest efort uriaş pentru a proteja sănătatea întregii naţiuni!”, a mai precizat preşedintele.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, că s-au raportate alte 9.685 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând la 412.808.

Iohannis a vorbit și despre măsurile de carantinare

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că în toate localităţile unde a fost impusă carantina rezultatele încep să se vadă, iar ”creşterea necontrolată” a încetat. Şeful statului a explicat că restricţiile vor rămâne în vigoare până când, mai multe zile la rând, numărul de cazuri va scădea, astfel încât să fie evident că infecţia nu se mai răspândeşte ”galopant”.

Klaus Iohannis a fost întrebat, duminică, într-o conferinţă de presă, dacă se va ajunge la carantinarea municipiului Bucureşti, având în vedere că multe dintre localităţile învecinate au intrat deja în carantină şi a declarat: ”Vedeţi, carantinarea este o măsură complexă de restricţionare a circulaţiei în esenţă, care permite controlul răspândirii pandemiei într-o localitate. Avem deja de câteva săptămâni măsuri de carantinare luate şi primele rezultate au început să apară. Acolo unde s-au luat măsuri de carantinare, creşterea aceea necontrolată de cazuri de pe o săptămână pe alta, în toate cazurile, a încetat, urmând să se menţină restricţiile până când numărul de infectări începe să scadă, dar nu doar într-o zi, ci în mai multe zile consecutive, în aşa fel încât să se poate considera că infecţia nu se mai răspândeşte galopant”.

klaus iohannis mesaj pandemie
Iohannis, detalii de ultim moment despre pandemie.[Sursa foto: google]

Citeste si: Alte două localități din Ilfov intră în CARANTINĂ! De când se aplică decizia

Citeste si: Iohannis, discuţii cu Angela Merkel despre bugetul multianual al UE 2021-2027

Preşedintele susţine că intrarea în carantină ”este o măsură care şi-a dovedit eficienţa, însă problematică este nu măsura în sine, ci efectul economic, fiindcă restricţionările respective au un efect economic negativ măsurabil”.

”De aceea, experţii recomandă, după o analiză atentă, foarte amănunţită, unde se impune şi unde nu se impune carantinarea. Din păcate, sunt destul de multe localităţi care acum sunt propuse pentru carantinare, dar cred că peste tot într-un timp relativ scurt, de regulă două, trei săptămâni, lucrurile reintră într-o oarecare normalitate, deci pandemia nu dispare, însă se reintră pe cifre care corespund mediei naţionale şi, în acest fel, putem să ţinem epidemia sub control, acţionând local şi regional pentru aceasta”, a mai declarat Iohannis.

Mai multe localităţi din jurul Capitalei au intrat în carantină în ultimele zile. De asemenea, sunt în carantină opt dintre reşedinţele judeţelor din ţară, dar şi localităţi mai mici.


Abonează-te pe

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si