Klaus Iohannis, propus emisar la Casa Albă chiar dacă Trump nu îl are la inimă. Fost ministru al Transporturilor: „Fac un apel clar către clasa politică”

relu fenechiu, klaus iohannis, donald trump

Klaus Iohannis, propus emisar la Casa Albă chiar dacă Trump nu îl are la inimă. Fost ministru al Transporturilor: „Fac un apel clar către clasa politică”

(Sursa foto: Facebook Relu Fenechiu)

Relu Fenechiu crede că Iohannis este cea mai potrivită persoană care ar putea discuta cu Donald Trump din partea României.

Marcel Ciolacu a anunțat că o să trimită doi emisari speciali la Mar-a-Lago, pentru a discuta cu Donald Trump și a ajuta la îmbunătățirea relației dintre România și Statele Unite.

În acest context, Relu Fenechiu lansează un apel direct către politicieni și cere ca Iohannis să fie desemnat pentru a efectua vizita oficială în SUA.

„România e astazi la răscruce de vanturi.

America s-a resetat. Și în lipsa unor decizii rapide, riscăm să plătim scump.
Trump a revenit. Vrea să rupă tot ce era până acum și o face fără ocolișuri. România riscă să fie ignorată sau chiar penalizată. Suspendarea vizelor? Nu mai e un scenariu fantezist. E o posibilitate cât se poate de reală.
Și ce facem? Trimit unii „emisari”. Cu tot respectul: la Trump nu trimiți emisari.
La Trump merge doar un președinte. Un om cu care a vorbit. Un om pe care îl cunoaște. Un om pe care îl respectă. Clasa politică trebuie să înțeleagă un lucru simplu: nu e despre Klaus Iohannis. E despre România.

Lăsați prostiile cu vacanțele, cu avioanele, cu ce-a fost și n-a fost. Lăsați campania, lăsați calculele, lăsați poziționările.
Iohannis e azi singurul român care poate merge la Trump și să fie primit.

Are o relație directă. A fost acolo. Știe cum să gestioneze un dialog la acel nivel. Da, vom avea în curând un nou președinte. Și va fi rolul lui să continue acest efort. Dar până atunci pot fi luate decizii care vor afecta România ani întregi. Fac un apel clar către clasa politică: Delegați-l pe Klaus Iohannis pentru o vizită oficială la Washington. Luați această decizie acum. Nu din simpatie.
Ci din responsabilitate. Dacă nu o faceți, va trebui să explicați mai târziu orgoliile, calculele și mândria care v-au ținut pe loc”
, a scris fostul ministru al Transporturilor pe Facebook.  

Citește și: Cine ar putea deveni înaltul reprezentant al României în SUA. Doi politicieni se află pe lista coaliției de guvernare: "Căutăm pe cineva apropiat de familia Trump"

Ce crede Donald Trump despre Klaus Iohannis 

În ciuda părerii lui Fenechiu, relația dintre Donald Trump și Klaus Iohannis nu pare nici pe departe una foarte bună. În trecut, președintele Statelor Unite l-a ironizat pe Iohannis.

Trump l-a luat în râs pe Klaus Iohannis în momentul în care acesta reprezenta o opțiune pentru conducerea NATO, chiar dacă nu i-a menționat direct numele. De asemenea, a subliniat că nu îi plăcea de oponentul lui Mark Rutte pentru acea funcție, adică de Klaus Iohannis.

„E o onoare să te am aici(...) Am fost foarte tare în favoarea ta. Stoltenberg (n.r. fostul secretar general al NATO- Jens Stoltenberg) a fost foarte bun, acum avem pe cineva care va face o muncă extraordinară. Am fost atât de mult în favoarea ta, nici n-ai idee.

Mai era o persoană pe care nu o plăceam. Nu eram fericit.

Și cred că l-am ținut departe de... cred că știi despre ce vorbesc. Am zis ăsta e omul care ne trebuie”, i s-a adresat Donald Trump lui Rutte.

Citește și: VIDEO UE trage un semnal de alarmă. Recomandă oamenilor să-și facă provizii pentru cel puțin 72 de ore în caz de criză


Editor web
Îți Recomandăm Și...