Klaus Iohannis: Risipa banilor publici trebuie stopată definitiv

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că nu susţine renunţarea la Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) ci regândirea acestuia. „Risipa banilor publici trebuie stopată definitiv. (...) Nu trebuie să mai vedem parcuri amenajate în mijlocul câmpului sau la marginea satului, în condiţiile în care localităţile respective nu sunt racordate nici la reţeaua de apă, nici la canalizare. Nu ne mai permitem să avem subdezvoltare şi risipă”, le-a spus, luni, Iohannis primarilor de comune.

R.B., luni 17 februarie 2020 , 18:17

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

„Sunteţi una dintre vocile reprezentative ale administraţiei româneşti. (...) Ştiu că există o serie întreagă de probleme care apasă greu pe umerii comunităţilor locale şi implicit pe umerii primarilor. Am susţinut în repetate rânduri că dezvoltarea comunităţilor locale nu poate fi realizată în absenţa fondurilor care (...) trebuie să aibă o alocare predictibilă. Exemplul ultimilor ani ne-a arătat ce rezultate dezastruoase se pot genera prin politici care nu ţin cont de aceste premise esenţiale. Bugete construite nerealist, ignorarea unor reguli elementare privind finanţele publice, subfinanţarea cronică a necesarului de investiţii, fonduri alocate după bunul plac al puternicilor zilei, toate aceste practici au blocat pur şi simplu dezvoltarea comunităţilor”, a afirmat Klaus Iohannis în discursul ţinut, luni după-amiază, la reuniunea Asociaţiei Comunelor din România.

Citeste si: Orban: Gabi Firea va fi învinsă la Bucureşti. Am măsurat cinci posibili candidaţi

El a spus că s-a încheiat „acea perioadă arcată de incompetenţă şi diletantism”. 

Iohannis se arată convins că procesul de reformare va intra în line dreaptă „imediat ce vom avea o majoritate parlamentară care să reflecte voinţa cetăţenilor şi îmi doresc ca acest lucru să se întâmple cât mai repede”.

Şeful statului spune că o prioritate este reconfigurarea marilor programe de investiţii în mediul rural şi a făcut referire la Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Citeste si: Dosarul privind casele lui Klaus Iohannis a fost clasat

„Banii investiţi eficient înseamnă totdeauna dezvoltare însă nu trebuie să trecem cu vederea neajunsurile acestui program. Tocmai de aceea spun răspicat: acest program trebuie regândit, nicidecum desfiinţat. Nu cred este nimeni în această sală care doreşte să mai asistăm la alocarea banilor pe criterii politice sau decontarea unor lucrări fictive sau prost realizate. Risipa banilor publici trebuie stopată definitiv”, a afrirmat Iohannis.

Şeful statului a vorbit despre programul privind extinderea reţelelor de gaze anunţat de executivul în funcţie. El a spus că doar o treime din populaţia României e conectată la reţeaua de gaze, invocând şi numărul mic al românilor care au acces la canalizare şi apă curentă. 

Citeste si: Klaus Iohannis, anunț bombă de la Bruxelles: Va negocia ”la sânge” ca România să primească mai mulți bani

„Mediul rural nu poate fi condamnat la sărăcie şi subdezvoltare. (...) Nu trebuie să mai vedem parcuri amenajate în mijlocul câmpului sau la marginea satului în condiţiile în care localităţile respective nu sunt racordate nici a reţeaua de apă, nici la canalizare nu ne mai permitem să avem subdezvoltare şi risipă”, le-a mai spus Iohannis primarilor de comune.

El a adăugat că accesarea fondurilor europene trebuie să fie o prioritate pentru fiecare administraţie din România.

Citeste si: Klaus Iohannis a făcut un gest neașteptat pentru Cristina Țopescu. Ce s-a întâmplat la capelă

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:
Te-ar putea interesa si