L-ați văzut pe Ioan? Bărbatul a dispărut în Italia, iar familia nu mai știe nimic despre el de săptămâni întregi

L-ați văzut pe Ioan? Bărbatul a dispărut în Italia, iar familia nu mai știe nimic despre el de săptămâni întregi

Raica Ioan are 44 de ani și a plecat pe 13 martie 2025 de acasă. Locuiește în Milano, dar nimeni nu a mai auzit de el de peste o lună.

Românul plecase în Italia, iar ultima dată a fost văzut în Milano. Acesta voia să se întoarcă în România, dar nu a ajuns în țară și nici nu a mai fost văzut la locuința sa din Italia.

Familia a încercat de mai multe ori să ia legătură cu acesta, dar fără folos. Pe 24 aprilie, la mai mult de o lună după ce a dispărut, fratele său a alertat autoritățile.

Citește și: A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”

Oricine l-a văzut pe bărbat este rugat să alerteze cât mai repede autoritățile

Românul a fost dat în urmărire, iar oamenii legii au început să îl caute, dar până în prezent nu au reușit să afle ce s-a întâmplat cu Ioan.

Bărbatul are următoarele semnalmente: 175 cm înălțime, aproximativ 75 de kilograme, ochi căprui, păr șaten, scurt. La momentul dispariției, purta o geacă neagră, blugi și adidași de culoare albă.

Oricine l-a văzut sau are informații despre acesta este rugat să informeze cât mai repede oamenii legii.

Citește și: Durere fără margini pentru familia fraților morți la Huedin. Copiii de 4 și 6 ani s-au înecat la doi pași de casă, într-o groapă plină cu apă


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri