VIDEO - Locomotivă unui tren care transporta zeci de pasageri a luat foc. Călătorii s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor

Și trenurile mai noi care circulă pe calea noastră ferată dau emoții călătorilor. O garnitură privată care venea spre București a fost la un pas să ia foc. Un fum gros a cuprins vagoanele în Gara din Ploiești, iar pompierii au fost chemați de urgență să intervină.

Trenul de călători operat de o companie feroviară privată se deplasa pe traseul Brașov- București. La un moment dat mecanicul de locomotivă a făcut o staționare în gara Ploiești Vest. Deodată, un fum a început să iasă de sub vagoane.

Citește și: VIDEO- Accident între o locomotivă și un TIR, încărcat cu îngrășăminte chimice. Autoritățile au intervenit de urgență

„Fum, fum ca lumea, a început să iasă peste tot, ăsta n u mai abur, e fum.”

Pasagerii trenului au reușit să se autoevacueze

Până la sosirea pompierilor, cei 30 de călători aflați în tren au reușit să iasă la aer.

„Eram în gară, trebuia să plecăm spre București, dar totul a fost pentru binele călătorilor, s-a oprit motorul ca să nu se întâmple altceva.

Domnul mecanic a observat fumul.”

Garnitura de tren va fi retrasă în depou pentru reparații. Ar fi vorba de o problemă la un panou electric însă specialiștii vor da verdictul final.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri