În fiecare an, extragerea mult așteptată avea loc în ultima duminică din luna noiembrie, conform calculelor din calendarul loteriei bonurilor fiscale. Rezultatele extragerii vor fi comunicate pe site-ul oficial al Miisterului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al C.N. Loteria Română. Amintim că cererile de revendicare vor putea fi depuse începând din ziua extragerii și până la minim 30 de zile după.

Renumita loterie a bonurilor fiscale este organizată în fiecare lună și înseamnă extragerea aleatorie de numere.

Numerele alese sunt:

a) un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Numărul reprezentând valoarea totală a bonului fiscal rezultă în urma extragerii succesive a trei serii de cifre, cuprinse între 0 şi 9;
b) un număr reprezentând ziua emiterii bonului fiscal aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care se organizează Loteria bonurilor fiscale.

Loteria bonurilor fiscale poate fi organizată şi ocazional după cum urmează:
a) cu ocazia sărbătorilor legale;
b) în situaţiile în care la extragerile lunare nu există câştigători două luni consecutive;
c) în alte situaţii stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice. (Sursa: mfinanțe.gov.ro).

Loteria ANAF, denumită și loteria bonurilor fiscale este singura loterie gratuită care premiază posesorii de bonuri fiscale. Loteria se organizează lunar, conform unui calendar dinainte stabilit.

Loteria bonurilor fiscale amenințată de pandemia COVID-19

Pentru ca un bon fiscal să fie declarat câștigător, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

Bonul fiscal trebuie să fie emis de un aparat fiscal electronic.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Toni Greblă, întrebat despre imaginile în care apare alături de omul lui Călin Georgescu: „Întrebați porcul”- antena3.ro

Citeste si: Agitatori care instigau la violență pe TikTok, săltați de mascați. Descinderi în toată țara la cei care au promovat ura- stirileprotv.ro

Sunt vizibile toate informațiile obligatorii, conform OUG nr.28/1999.

Are valoarea în RON, conform extragerii – cu valoarea extrasă.

Bonul fiscal a fost emis în ziua extrasă.

loteria bonurilor fiscale
Anunț despre loteria bonurilor fiscale.[Sursa foto: google]

Nu are înregistrat niciun cod de înregistrare fiscală a cumpărătorului (loteria bonurilor fiscale este adresată doar persoanelor fizice).

Citeste si: Rezultate Loto 6 din 49, duminica, 11 octombrie. Numerele extrase astazi- Joker, Noroc LIVE

Citeste si: Este interzis ca bradul de Crăciun să fie transportat cu mașina! Care este amenda pe care șoferii o primesc, dacă nu respectă această regulă- kfetele.ro

Citeste si: Nicko McBrain se retrage din turnee după 42 de ani alături de Iron Maiden: ”A fost o călătorie incredibilă!”- radioimpuls.ro

Citeste si: Un „obiect luminos” bizar care a apărut pe cer sâmbătă provoacă nelinişte în Iran- antena3.ro

Citeste si: Agenţiile Loteriei Române se redeschid luni 15 iunie

Extragerea se realizează în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.

Anul acesta din cauza pandemiei generată de virusul Sars-Cov-2 situația este cu totul alta. „Conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 153/2020, publicată în Monitorul Oficial în data de 04.09.2020, se suspendă organizarea extragerilor lunare și ocazionale ale Loteriei bonurilor fiscale pe perioada stării de alerta/urgență, după caz, urmând ca acestea să fie reluate după trecerea unui interval de timp rezonabil, de 90 de zile de la încetarea stării de alertă/urgență.”

au transmis oficialii Loteriei Române.

Așadar, organizarea extragerilor lunare și ocazionale ale Loteriei bonurilor fiscale sunt oprite. Ele sunt interzise pe perioada stării de alertă sau de urgență.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si