Este unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți de muzică de petrecere din România, iar în ultimii ani a scos hit după hit. Lucian Sereș are o carieră de succes și o familie minunată.
Într-un decor construit în curtea unei fabrici de la periferia orașului Oradea și într-o atmosferă de petrecere. Așa l-am surprins pe Lucian Sereș, artistul împreună cu cei doi fii ai săi și cu Alexandra Creț pregătesc un nou videoclip pentru fanii săi. Noua piesă se vrea a fi o continuare a melodiei „Sus tarabanele”, care s-a bucurat de un real succes în rândul internauților și a ajuns până acum la 11 milioane de vizualizări pe YouTube.
Lucian Sereș, artist: „Cred că e mai bună ca prima. E tot așa pe distracție și e mai bună ca prima variantă.
Alexandra Creț, artistă: „Varianta a doua, inițial ne-am gândit să îi punem nume „Tarabanele 2”, dar va fi „Hai sus toată România” și bineînțeles că vom menționa și că face referire la prima piesă, „Sus Tarabanele.”. A avut foarte mare succes și de aceea ne-am gândit că ar fi potrivită încă o colaborare de genul acesta să aibă legătură cu prima melodie.”
Ianis, mezinul familiei, îi calcă pe urme tatălui său
Lucian Sereș este foarte mândru de fiii săi, aceștia îi calcă pe urme în carieră. Mezinul, Ianis, are doar 16 ani, dar deja a reușit să își facă un nume în îmbreazla cântăreților de petrecere. Nu-i deloc ușor, mai ales că încă merge la școală, dar reușește să facă față situației cu brio.
Ianis Sereș, artist: „Cântând alături de tatăl meu am parte de o plăcere foarte frumoasă.
În schimb, Sebastian Sereș, fiul cel mare a lui Lucian, a fost mai întâi preocupat de instrumentele muzicale.
Sebastian Sereș, artist: „Chiar dacă am început de un an, pot să spun că am o carieră de 5 ani, de atunci cânt cu ei, cu percuția, și abia de anul acesta am început să iau rolul mai în serios și să fiu solist alături de ei.”
Lucian Sereș, artist: „Sunt m embrii informației, ce fac eu fac și ei, suntem o echipă, e un sentiment care nu se poate descrie în cuvinte, un sentiment frumos.”
Piesa „Hai sus toată România” va fi lansată cel mai probabil în decembrie.
„Corespondent la Știrile Kanal D din primăvara acestui an. Absolvent al Facultății de Jurnalism dar și al unui program de masterat, specializarea Producție Media. Am o experiență de peste zece ani în domeniul mass-media, timp în care am activat în cadrul mai multor televiziuni naționale de știri, ca și reporter sau prezentator. Acum, rolul meu este acela de a aduce în fața telespectatorilor Kanal D, cele mai proaspete informații din județul Bihor”.