Madonna a fost externată din spital şi este acasă şi se simte mai bine după o perioadă de terapie intensivă, potrivit BBC.
Vestea stării sale de sănătate a fost împărtășită de managerul ei, care a spus că a suferit o" infecţie bacteriană gravă".
În vârstă de 64 de ani trebuia să înceapă un turneu mondial de şapte luni în următoarele săptămâni, dar a fost nevoită să îl amâne.
Citește și: Madonna și-a scos în oraș noul iubit, cu 35 de ani mai tânăr decât ea. Unde au fost cei doi
Ea a fost transportată la casa ei din New York cu o ambulanţă privată, a declarat o sursă pentru CNN, adăugând: "Este în regulă".
Madonna, care este foarte discretă în ceea ce priveşte problemele de sănătate, se afla în ultimele etape ale repetiţiilor înainte de amplul său turneu mondial.
Citește și: VIDEO- Shakira, primul interviu după despărțirea de Gerard Pique. Ce a declarat
Turneul Celebration urma să înceapă în Canada peste două săptămâni, înainte de a vizita 45 de oraşe din întreaga lume.
Acesta ar urma să fie cel de-al 12-lea turneu al său, marcând 40 de ani de implicare în industria muzicală.
Cântăreaţa a primit mii de mesaje de susţinere online de când managerul Guy Oseary a făcut miercuri o declaraţie despre starea ei de sănătate.
Cu ce probleme s-a confruntat Madonna
Detaliile privind continuarea turneului nu au fost încă anunţate, iar Oseary a declarat: "În acest moment trebuie să punem pe pauză toate angajamentele, ceea ce include turneul".
"Vom împărtăşi mai multe detalii cu voi imediat ce le vom avea, inclusiv o nouă dată de începere a turneului şi pentru spectacolele reprogramate", a
mai spus el.Citește și: Madonna, ironică în fața criticilor
Nu este clar ce a cauzat iniţial infecţia bacteriană a Madonnei, dar medicii spun că aceasta a devenit extrem de gravă şi a necesitat tratament la terapie intensivă.
Infecțiile pot evolua într-o afecţiune care pune în pericol viaţa, numită septicemie sau otrăvire a sângelui.
Aceasta este o urgenţă medicală şi apare atunci când organismul dezvoltă o reacţie extremă la infecţie.
Fără un tratament adecvat, poate duce la deteriorarea țesuturilor, a organelor şi chiar la deces.
Cel mai adesea, infecţia iniţială care declanșează aceste evenimente începe în plămâni, piele, sistemul urinar sau tractul digestiv.
Citește și: Fanii Madonnei, îngrijorați de noul TikTok postat de vedetă. „Ce s-a întâmplat cu ea?”
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.