Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"

Foto simbol

(Sursa foto: Freepik)

Maria, o femeie în vârstă de 77 de ani, a murit la Paște, la slujba de Înviere. Femeii i s-a făcut rău în biserică, iar mai mulți oameni au intervenit pentru a o ajuta. Din păcate, a fost în zadar.

Înainte de a murit, Maria i-a spus preotului ultimele sale cuvinte. Parohul a mărturisit că Maria era o femeie foarte credincioasă.

Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică" 

Incidentul tragic a avut loc la Biserica „Sfânta Treime” din Rădeni, comuna Popești, din județul Iași. Maria, o femeie în vârstă de 77 de ani, a murit în timpul slujbei.

Citește și: Rusia ar putea rămâne cu teritoriile cucerite în Ucraina, după acordul de pace mediat de Trump. Putin cere înghețarea frontului

Potrivit mărturiilor tuturor, Mariei i s-a făcut rău în biserică, unde s-a prăbușit la pământ. Mai mulți tineri au intervenit, au scos-o afară, dar, din păcate, totul a fost în zadar. 

Preotul a declarat că înainte să înceapă slujba, Maria i-a spus că a ajuns cu greu la biserică.

„Ea a venit mai devreme la biserică, erau puțini oameni strânși, nu era aglomerat. A mers la altar să dea un pomelnic cu prescură. Atunci mi-a spus: «Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică. Parcă mi-a ieșit sufletul». Nu am stat prea mult de vorbă, că mă pregăteam să ies cu Lumina Sfântă. După ce mi-a dat pomelnicul, ea s-a așezat în strană. Eu aveam pomelnicele în mână când, deodată, am auzit «bang».

Era o femeie voinică și înaltă. Au sărit băieți tineri și au scos-o afară, unde este așezată o lumânare. S-a sunat la 112. Între timp, au apărut și cei de la poliție. Era o femeie foarte credincioasă, plângea la spovedanie, ceea ce e lucru rar. Nu a fost căsătorită și locuia cu un frate de-al său, care nici el nu a fost căsătorit. El nu prea venea la biserică, iar în Postul Paștelui, l-a convins și pe el să vină să se spovedească.
Așa împăcată era că a reușit să-l convingă. Era dintr-o familie de oameni gospodari, părinții ei au construit clopotnița de la biserică. Era muncitoare, avea gospodărie, cred că s-a mai obosit și cu pregătirile pentru Paște”, a declarat preotul.

Citește și: Sicriul în care se afla Papa Francisc va fi depus miercuri la Bazilica Sfântul Petru. Ce au sesizat internauții când au văzut pozele cu trupul neînsuflețit al papei. Suveranul, condus pe ultimul drum pe 26 aprilie

Rudele femeii au mărturisit că aceasta era bolnavă.

„Am mers la biserică, la Înviere, iar înainte, a mers la altar să-i dea preotului un pomelnic cu lumânare. Atunci i-a spus că tare greu a ajuns la biserică și că se simte foarte obosită. Părintele i-a spus să meargă să se așeze pe un scaun. După câteva minute, i s-a făcut rău și a căzut. Am pus-o pe un scaun, afară, a răsuflat de vreo 2 ori, eu i-am pus lumânarea în mână.

Au fost și de la poliție, de la ambulanță, și SMURD-ul. Era foarte credincioasă, a postit, a fost și vineri la biserică, la Denia Prohodului. Lua medicamente, că avea probleme cu circulația; avea niște varice la picioare, săraca. Atâta i-a fost”, au declarat rudele Mariei, potrivit bzi.ro.

 


Editor web
Îți Recomandăm Și...