Un accident rutier grav a avut loc miercuri în localitatea Valea lui Antaloc, comuna Lunca de Jos, din Harghita.
O mașină a fost lovită în plin de un tren de călători care circula pe ruta Iași- Brașov. Trei persoane au fost rănite grav în urma impactului. Băiatul în vârstă de 15 ani nu a supraviețuit. Celelalte victime, un tânăr în vârstă de 19 ani și un bărbat în vârstă de 43 de ani, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc.
„La data de 16 iulie 2025, în jurul orei 11:50, un bărbat de 42 de ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un autoturism și o remorcă, în localitatea Lunca de Jos, ar fi fost surprins și accidentat de trenul Inter Regio, care circula pe ruta Iași – Brașov, în momentul în care traversa calea ferată prin trecerea la
Un minor de 15 ani, pasager în vehicul, a suferit vătămări corporale și, din nefericire, a decedat ulterior.
Conducătorul auto și un tânăr de 19 ani, pasager în același vehicul, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Atât șoferul, cât și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările și cauzele producerii accidentului”, a transmis IPJ Harghita.