Medic rezident din Arad, în comă în urma unui accident grav de circulație

Un accident îngrozitor a avut loc vineri dimineața în județul Arad. Un medic rezident care avea o formațiune tumorală cerebrală a pierdut controlul mașinii pe care o conducea și a intrat violent într-un șanț.

În dimineața zilei de vineri 15 octombrie, în jurul orei 7,00, un bărbat de 29 de ani, din Galșa, în timp ce conducea un autoturism la ieșire dinspre Şiria spre Arad, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe sensul opus de mers, a intrat în șanțul din partea stângă a sensului său de mers, fiind apoi proiectat în șanțul din partea sa de mers, transmite Aradon.ro.

Citeste si: Un bărbat din Bacău și-a pierdut viața strivit de un zid de beton. Pompierii caută cea de-a doua victimă

Motivul incredibil din care s-a produs accidentul

Din primele investigații medicale efectuate, se pare că bărbatul avea o formațiune tumorală cerebrală, fapt care i-a indus starea comatoasă, pe fondul căreia a pierdut controlul volanului. Tânărul acuzase în repetate rânduri dureri de cap, dar le-a tratat drept simple migrene.

Citeste si: Accident cumplit în Baia Mare.Un microbuz s-a răsturnat, iar două persoane au fost rănite

Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, în stare comatoasă.

Citeste si: La un pas de o tragedie. O fetiță din Constanța a sărit în fața unei mașini

Bărbatul este medic rezident la Direcția de Sănătate Publică Arad, iar accidentul s-a produs în timp ce acesta se îndrepta spre serviciu.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului, într-un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, informează IPJ Arad.

Sursa foto: Aradon.ro


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri