„Mi s-a rupt sufletul când am văzut chipul copilei” Trupul tatălui de 26 de ani, care și-a salvat fetița de la înec, a fost găsit fără viață. Aisha a rămas orfană de ambii părinți la doar 9 luni

Trupul tatălui care și-a salvat fetița de la înec a fost găsit în această dimineață. Mama, luată de curenți, fusese descoperită miercuri în Dunăre.

Joi dimineață, scafandrii au reușit să aducă la mal trupul tânărului tată care, cu ultimele puteri, a salvat viața fiicei sale de doar 9 luni, înainte de a fi înghițit de curenții nemiloși ai Dunării.

Trupul tatălui care și-a salvat fetița de la înec, găsit fără viață

Tatăl, în vârstă de 26 de ani, a fost dat dispărut de duminică după-amiază, atunci când a sărit în apă pentru a-și salva copilul și soția.

Miercuri, după ore întregi de căutări, a fost descoperit primul trup, cel al mamei. Avea doar 20 de ani. Astăzi, durerea s-a adâncit când trupul neînsuflețit al tatălui a fost găsit. Totul s-a întâmplat pe plaja neautorizată din zona Gostinu, o întindere de nisip departe de supraveghere, dar frecventată de zeci de familii în fiecare weekend de vară. Doi tineri părinți veniseră cu copilul lor, însoțiți de alți membri ai familiei, ca să se bucure de o zi de relaxare.

În câteva secunde, totul s-a transformat într-un coșmar. Mama a intrat în apă cu bebelușul în brațe, fără să știe că sub pașii ei se află o groapă periculoasă, ascunsă de curenți. Într-o clipă, a fost trasă în adânc. Strigătele disperate au fost auzite de tată, care a sărit din apă mică în adâncuri pentru a salva viața copilului. Și a reușit. A ținut-o pe cea mică deasupra apei suficient cât să poată fi preluată de un alt salvator.

Apoi, și el a fost tras de ape.

Ieri, trupul mamei a fost scos la suprafață. Iar în această dimineață, valurile au dat înapoi și trupul tatălui. Pentru cei rămași, însă, valurile durerii abia încep. Fetița de 9 luni, martoră la pierderea părinților săi, iar acum se află acum în grija familiei și este în afara oricărui pericol fizic, dar cu o rană invizibilă pe care viața o va purta cu ea mereu, a rămas orfană înainte de a învăța să spună „mamă” sau „tată”.

Citește și: „A ținut-o... până când mâinile i-au cedat” Drama sfâșietoare a micuței Aisha, fetița de 9 luni salvată în ultima clipă din apele Dunării. Părinții ei s-au înecat în timp ce încercau să o salveze

”Mi s-a rupt sufletul când am văzut chipul fetiței”

Prefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, a fost prezent la fața locului și a transmis un mesaj pe contul său de Facebook.

„O tragedie imensă s-a petrecut ieri după amiază la plaja neautorizată de la Gostinu. Doi tineri soț și soție s-au înecat în Dunăre luați de curenți, deși se aflau în apă mică, sub un metru ,împreună cu fiica lor și alte două persoane. Astăzi, m-am deplasat de urgență la această plajă care produce frecvent victime. Am descoperit terase neconforme, puncte sanitare închise maldăre de gunoaie și bineînțeles scafandrii care căutau cu îndârjire trupurile celor dispăruți sub apă de ieri după-amiază.
Am fost acolo și am vorbit cu familia victimelor înainte și după ce trupul fiicei lor de 21 de ani a fost scos din apă de scafandri. Mi s-a rupt sufletul când am văzut chipul fetiței orfane de ambii părinți. În ciuda atenționărilor de până acum plaja insalubră și neamenajată de la Gostinu este un miraj pentru turiștii de ocazie care nu realizează pericolele la care se expun. În urmă cu doar câteva zile, un turist în stare de ebrietate și-a lovit propriul copil cu skyjetul. Așa ceva nu mai poate continua.”
, a spus Ghimpețeanu.

Citește și: Sfârșit tragic pentru o familie din București! O mamă de 20 de ani s-a înecat în timp ce încerca să-și salveze fetița de 9 luni. Partenerul ei, în continuare căutat în Dunăre


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri