Micuța Natalia a murit la doar 3 ani. Se juca cu frații ei atunci când a avut loc accidentul fatal: „Prea multă durere ai lăsat în inimile noastre”

Incidentul a avut loc sâmbătă, 16 august, atunci când micuța se juca împreună cu frații săi în satul Cilibiu, în comuna Golăiești.

Se pare că fetița s-a dezechilibrat din senin și a căzut cu capul pe beton. Natalia și-a pierdut cunoștința în urma impactului puternic. Familia a sunat de urgență la 112, iar un echipaj medical a ajuns la fața locului, dar nu au mai reușit să facă nimic pentru ea.

Trupul micuței a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Iași pentru necropsie. Medicii legiști urmează să determine cauza exactă a morții.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Citește și: Fost director de la Transporturi Feroviare, găsit împușcat într-un cimitir din Giurgiu. I-ar fi spus soției că avea de gând să își ia viața

„La data de 16 august a.c., în jurul orei 18:50, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Iași au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră ar fi căzut și s-ar fi lovit în zona capului.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, stabilind că este vorba despre o minoră în vârstă de 3 ani, care, în timp ce se juca în curtea unui imobil de pe raza comunei Golăiești, ar fi căzut și s-ar fi lovit în zona capului. Din păcate, echipajul medical a constatat decesul minorei. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment”
, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Fetița a fost condusă marți pe ultimul drum. Familia este în stare de șoc: „Dumnezeu să te aibă în pază!”

Familia a fost zguduită din temelii de moartea Nataliei.

Nimeni nu se aștepta la decesul fulgerător. Din informațiile care există până în acest moment, se pare că fetița a murit din cauza unui traumatism cranio-cerebral sever.

Natalia a fost înhumată marți în satul Cilibiu. Părinții și apropiații o plâng pe micuța care a plecat mult prea repede din această lume.

„Prea multă durere ai lăsat în inimile noastre, Natalia noastră iubită, dragă și scumpă! Dumnezeu să te aibă în pază și să te odihnească în pace”,

este un mesaj postat în mediul online după moartea fetiței.

Citește și: Accident șocant pe A3: 7 persoane aruncate pe asfalt, după explozia unui cauciuc. Printre victime, o femeie însărcinată în 6 luni. A intervenit elicopterul SMURD


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri