1 din 2 | Mircea a murit în cumplitul accident din Constanța, în care alte trei persoane au fost rănite. Tânărul avea 25 de ani și era voluntar la Crucea Roșie: „De azi înainte ne vei zâmbi doar din fotografii!”
2 din 2 | Mircea a murit în cumplitul accident din Constanța, în care alte trei persoane au fost rănite. Tânărul avea 25 de ani și era voluntar la Crucea Roșie: „De azi înainte ne vei zâmbi doar din fotografii!”
Mircea Pană a murit în accidentul grav care a avut loc miercuri în apropierea localităţii Sibioara, în Constanţa.
Accidentul a avut loc în jurul orei 01:20. La volan se afla un tânăr de 23 de ani, care se pare că ar fi pierdut controlul volanului, moment în care mașina s-a răsturnat în afara drumului.
Pe lângă Mircea, în autoturism se mai aflau doi tineri în vârstă de 22 de ani. Șoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza rănilor suferite.
„La data de 20 august a.c., în jurul orei 01.20, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.C.
În urma accidentului rutier a decedat un bărbat, de 25 de ani, iar șoferul a fost rănit grav. Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiind transportat la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”,
potrivit reprezentanților IPJ Constanța.Moartea lui Mircea i-a îndurerat pe apropiați: „Suntem cu toții în stare de șoc”
Autoritățile continuă cercetările în acest caz. Între timp, colegii lui Mircea de la Crucea Roșie Constanța au aflat despre decesul acestuia. Tânărul a fost un voluntar implicat pentru aproape un deceniu, perioadă în care a sprijinit oamenii aflați la necaz și a devenit foarte apreciat de cei care l-au cunoscut.
„Cu profundă durere, deplângem pierderea colegului nostru Mircea Pană într-un tragic accident de circulație petrecut în cursul nopții trecute. Suntem cu toții în stare de șoc și nu putem crede că de azi înainte ne vei zâmbi doar din fotografii!
Îți mulțumim, Mircea, pentru tot ce ai făcut pentru Crucea Roșie, pentru contribuția adusă în cei aproape 10 ani de voluntariat! Cu siguranță nu vei fi uitat! Să ne veghezi și de acolo, de sus! Condoleanțe familiei!”,
Cu doar opt zile înaintea tragediei, Mircea și-a sărbătorit aniversarea. Acum, apropiații se pregătesc să îl conducă pe ultimul drum.