Mircea Răceanu s-a stins la 90 de ani. Fostul diplomat român a fost ultimul condamnat la moarte de către comuniști

Mircea Răceanu s-a stins la 90 de ani. Fostul diplomat român a fost ultimul condamnat la moarte de către comuniști

(Sursa foto: Mediafax Foto)

Fostul diplomat român Mircea Răceanu a murit la vârsta de 90 de ani. S-a stins în Virginia, Statele Unite.

Mircea Răceanu a fost un diplomat român care s-a opus regimului comunist din interior. în iulie 1989 a fost condamnat la moarte de către vregimul lui Nicolae Ceaușescu. Pedeapsa a fost schimbată în 20 de ani de închisoare trei luni mai târziu.

„Mircea Răceanu a fost unul dintre puținii funcționari ai regimului comunist care s-au opus acestuia din interior.
În data de 20 iulie 1989, autoritățile comuniste l-au condamnat la moarte, în urma unui proces politic.

Acesta este considerat ultimul caz de condamnare la moarte din perioada dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. După trei luni, pedeapsa a fost comutată la 20 de ani de închisoare.

Mircea Răceanu a fost acuzat că a transmis informații către diplomați occidentali, într-un context marcat de control strict și represiune politică. Eliberarea sa a avut loc în 1990, în urma presiunilor internaționale, inclusiv prin intervenția ambasadorului Statelor Unite la București, Alan Green Jr.

După eliberare, s-a stabilit în Statele Unite”
, se arată în postarea publicată pe Facebook de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. 

Citește și: "România trebuie să fie conștientă de consecințe”. Ambasadorul Rusiei la București, reacție agresivă în scandalul dronelor căzute în Galați și Tulcea

Președintele Ion Iliescu l-a decorat în anul 2002 cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor. Gestul fostului șef de stat a făcut parte din procesul de reevaluare a unor cazuri din perioada comunistă, mai precizează sursa citată.

Mircea Răceanu nu și-a justificat public acțiunile, dar a precizat în cadrul unui text publicat în 2005, în România liberă, că: „ Eu nu am nevoie de reparații. Istoria mi-a dat dreptate. N-am nimic pe conștiință. Pot spune că în toți acești ani am dormit liniștit”.

„Cazul său arată riscurile asumate de cei care s-au opus regimului comunist”, mai scrie Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. 

Citește și: VIDEO Nicușor Dan: „Tensiunea este tot mai mare”. Liderii fostei coaliții, chemați la Cotroceni


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri