Puterea supremă în Iran se află în acest moment în mâna unor generali din Gărzile Revoluționare, spun surse din serviciile secrete americane.
Noul lider suprem iranian Mojtaba Khamenei ar fi fost grav rănit într-un bombardament israelian la începutul războiului, în care a fost ucis și tatăl său, dar este "lucid și activ", potrivit publicației New York Times.
Citește și: VIDEO Trump spune că nu va folosi arma nucleară în Iran
Khamenei ar fi delegat puterea decizională, "cel puțin pentru moment", unor generali ai Corpului Gardienilor Revoluției din Iran, armata ideologică a Republicii islamice.
Generalii din Gărzile Revoluționare dețin puterea supremă în Iran
Potrivit New York Times, Gardienii Revoluției ar considera războiul cu SUA și Israelul drept o "amenințarea pentru supraviețuirea regimului", amenințare care este de acum sub control.
Generalilor din IRGC li s-ar fi încredințat strategia militară, inclusiv blocarea Strâmtorii Ormuz.
Presa de stat și conducerea militară și de securitate a Iranului spun că sunt pregătite pentru o reluare a războiului cu Statele Unite și Israel, în timp ce continuă să se opună față de orice concesii majore în timpul negocierilor.
Autoritățile din Iran au organizat mai multe manifestări de sfidare marți seară și miercuri, cu parade militare pe străzile Teheranului, programate să coincidă cu sfârșitul prevăzut al unui armistițiu de două săptămâni.
Ulterior, președintele american Donald Trump a prelungit armistițiul pentru o perioadă nespecificată, după ce negociatorii iranieni și americani nu au reușit să ajungă în Pakistan pentru discuții.
În ce stare se află Mojtaba Khamenei
Mojtaba Khamenei, care i-a succedat tatălui său Ali Khamenei, ucis într-un bombardament israelian în prima zi a războiului pe 28 februarie, nu a fost văzut în public de la numirea sa în calitate de lider suprem.
"El a suferit trei intervenții chirurgicale la un picior și urmează să i se pună o proteză. A fost operat de asemenea la o mână și își recapătă treptat capacitatea de a o folosi.
Fața și buzele sale au suferit arsuri grave, ceea ce îl face să vorbească cu dificultate", a precizat NY Times.Mojtaba Khamenei s-ar afla într-un loc secret, înconjurat de medici și de o echipă medicală, între care președintele Masoud Pezeshkian, el însuși chirurg-cardiolog, precum și ministrul iranian al Sănătății de la Teheran.
Teheranul ar fi obținut primele încasări din taxa de trecere pe care a introdus-o pentru navele ce traversează Strâmtoarea Ormuz, a anunțat joi o înaltă oficialitate din parlamentul iranian.
Liderul iranian nu primește vizite din motive de securitate, dar primește mesaje scrise de mână, "introduse în plicuri sigilate, iar apoi transmise prin curieri care utilizează autostrăzi și drumuri secundare, în mașină sau cu motocicleta, până când ajung la ascunzătoarea sa".