Moscova, ținta unui atac ucrainean, înainte de negocierile din Arabia Saudită. Au fost lansate cel puțin 330 de drone. Două persoane au murit, iar bilanțul răniților crește de la o oră la alta

Pe 11 martie, oficiali din Ucraina și Rusia urmează să se întâlnească în Arabia Saudită pentru negocieri de pace. Înainte cu câteva ore, Moscova ar fi fost, în schimb, ținta unui atac aerian ucrainean. Auroritățile rusești au intervenit pentru a doborî cel puțin 58 de drone, ale căror resturi au produs pagube materiale. Ca răspuns, două aeroporturi au fost închise.

UPDATE: Rusia a fost lovită de 337 de drone ucrainene în cursul nopții trecute. Ministerul rus al Apărării, citat de Reuters, a declarat că 91 dintre acestea au avut ca țintă Moscova, în timp ce 126 de drone au fost distruse deasupra regiunii Kursk.

Din păcate, atacul s-a soldat cu victime. Conform ultimelor informații, până acum, două persoane și-au pierdut viața. Numărul răniților crește de la o oră la alta. 

Ucraina ar urma să prezinte marți, la negocierile din Arabia Saudită, care vor avea loc, mai exact, în Djedda, un plan de "armistiţiu în aer" şi "pe mare" cu Moscova.

Citește și: Trump amenință Rusia cu noi sancțiuni după bombardamentele non-stop din Ucraina

Știrea inițială:

Atac în Moscova: 58 de drone interceptate, pagube materiale și două aeroporturi închise

În urma atacului produs în noaptea de 10 spre 11 martie, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că apărarea a respins dronele și că specialiștii au început să lucreze în zonele afectate de căderea resturilor acestora.

"Apărarea antiaeriană a Ministerului Apărării continuă să respingă un atac masiv cu drone inamice care vizează Moscova.

Specialiştii din echipele de salvare lucrează la locul căderii resturilor", a declarat Serghei Sobianin, pe Telegram, potrivit kyivindependent.com.

Până în acest moment, nu au fost raportate victime. Pagubele sunt materiale, mai multe clădiri fiind devastate de atacul cu drone.

Citește și: Furtună diplomatică în Arabia Saudită în căutarea păcii din Ucraina. Rusia neagă discuțiile cu SUA, în timp ce Zelenski speră să-l "îmblânzească" pe Trump

Potrivit Agenției Federală de Transport Aerian a Rusiei, aeroporturile Domodedovo și Jukovski din Moscova au introdus restricții temporare de zbor ca răspuns la atacul cu drone.

Ucraina prezintă la Djedda un plan de "armistiţiu în aer" şi "pe mare" cu Moscova

În cursul zilei de marți, 11 martie, Ucraina va prezenta Statelor Unite ale Americii, un plan pentru o încetare parţială a focului cu Rusia.

Reuniunea va avea loc Djedda, în Arabia Saudită. Conform primelor informații, care ar fi fost transmise de un înalt responsabil ucrainean anonim, Ucraina ar urma să prezinte planul unui "armistiţiu în aer" şi "pe mare" cu Moscova, conform Agerpres.

Ucraina și-ar dori să recâștige sprijinul oferit de Statele Unite ale Americii, după întâlnirea nu tocmai eficientă pe care Volodimir Zelenski a avut-o cu Donald Trump la Casa Albă, la sfârșitul lunii februarie.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri