Nicolae Ciucă, după accidentul din Bulgaria: „La nivelul Guvernului am intervenit urgent pentru a-i ajuta pe românii răniţi şi a le asigura cea mai buna îngrijire medicală”

Nicolae Ciucă a vorbit despre accidentul rutier din Bulgaria.

(Sursa foto: Facebook)

Nicolae Ciucă a vorbit după tragicul accident rutier din Bulgaria. În acest eveniment rutier au pierit cetățeni români, iar alții au fost răniți.

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că, după accidentul din Bulgaria, în care au murit si cetățeni români şi alții au fost răniți, că la nivelul Guvernului au fost făcute demersuri pentru a asigura îngrijire medicală românilor răniți, iar elicoptere SMURD se deplasează spre Bulgaria pentru a îi aduce pe aceștia în România, la Spitalul Floreasca din Capitală.

Ce a transmis Nicolae Ciucă

„M-a întristat profund vestea că mai mulți cetățeni români şi-au pierdut viața, iar alții au fost răniți în tragicul accident rutier care a avut loc azi noapte, în Bulgaria. Sunt alături de familiile îndoliate, le transmit condoleanțe şi întreaga mea compasiune! La nivelul Guvernului am intervenit urgent pentru a-i ajuta pe românii răniți şi a le asigura cea mai bună îngrijire medicală”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit unei postări de sâmbătă pe pagina de Facebook a Guvernului României.

Citește si: EXCLUSIV. 12 persoane implicate în incidentul din Târgoviște au fost aduse la audieri

El a mai spus că „un elicopter SMURD şi o echipă medicală de la Spitalului Clinic de Urgenţă București- Floreasca se află deja în Bulgaria pentru a evalua şi planifica preluarea în România a celor răniți”.

„Alte elicoptere SMURD sunt în drum spre Bulgaria pentru a-i aduce acasă pe românii noștri.

Instituțiile statului sunt pregătite să ofere sprijin cetățenilor săi, indiferent unde s-ar afla, si să le asigure o cât mai bună îngrijire. Le doresc sănătate multă românilor răniți în tragicul accident si să se recupereze cât mai rapid!”, a completat prim-ministrul.

Citește si: Familie distrusă în accident

Un accident grav a avut loc între un autocar înmatriculat în România şi o mașină din Olanda, în jurul orei 2.00,

pe drumul către Veliko Tarnovo- Ruse, pe tronsonul dintre satele Kutsina şi Polikraishte, potrivit nova.bg.

În total, 25 de persoane călătoreau cu autocarul românesc. Cei doi șoferi au fost reținuți.

Citește si: O persoană a murit în urma unui accident dintre un TIR și două mașini

Ancheta va fi preluată de Serviciul Național de Investigații din Bulgaria.

Citește si: Accident grav în Bulgaria! Un autocar plin cu români a intrat violent în mai mulți copaci. Patru persoane și-au pierdut viața


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri