Noi cercetări în cazul familiei care ar fi fost otrăvită cu mercur de soacră. Ce riscă femeia dacă se dovedeşte că a avut discernământ la momentul faptei

În cazul femeii care și-ar fi intoxicat ginerele și nepotul cu mercur, cercetările continuă.

Povestea halucinantă a avut loc într-un cartier din Bragadiru. Cel care a alertat autoritățile a fost chiar tatăl băiatului, adică ginerele femeii în vârstă de 83 de ani.

Acesta a fost cel care, în weekend, în urma unei mese în familie, a sunat la numărul de urgență 112, după ce a observat niște urme suspecte în farfurie.

Care este starea familiei intoxicată cu mercur?

Rudele femeii care ar fi pus otravă în mâncare acuză stări de rău în continuare. Acestea au făcut declarații pentru Antena3.ro, despre substanța periculoasă pe care vârstnica o ținea.

În urma investigațiilor medicale, ginerele, nepotul, dar și fiica femeii suspectate de faptă și-au dat seama că au ingerat mercur.

Criminaliștii au revenit la fața locului, pentru a ridica probe noi, care vor fi analizate la laborator.

Aceștia au identificat recipiente cu substanțe, care vor fi ulterior analizate la laborator, de specialiști. 

La câteva ore de la căutări, oamenii legii au plecat cu dovezi noi în cazul bătrânei care ar fi pus mercur în mâncare.

În acest caz, femeia este cercetată penal și urmează să fie supusă unei expertize psihiatrice. În cazul în care se dovedește că a avut discernământ în acea perioadă în care și-ar fi intoxicat familia, aceasta riscă să fie acuzată de tentativă de omor. 

Citește și: Apar noi informații în cazul soacrei care și-ar fi otrăvit ginerele cu mercur. Femeia ar fi otrăvit chiar și câinele familiei

Nepotul femeii, terorizat de situație

Nepotul femeii vârstnice se află în continuare în stare de șoc. Acesta a declarat că este terorizat de situația în care se află.

„Sunt terorizat! Ce să zic! M-a otrăvit bunică-mea! Ideea e că stătea cu noi, era mama mamei.

Cine se gândea că o să mă omoare pe mine cu mercur?”, a mărtusit nepotul femeii.

„Mi-a fost rău. Am avut tot felul de simptome. Sunt terorizat! Nu știu cum să îmi revin. Sunt clasa a 12-a, trebuie să învăț pentru BAC”, a mai spus băiatul.

Citește și: VIDEO-Un bărbat și fiul său au ajuns la spital, după ce soacra acestuia i-ar fi otrăvit cu mercur. Un ordin de restricție a fost emis față de femeie

„Am găsit poza mea, poza lui tata, arși într-o cutie cu lacăt. Am găsit licori, icoane cu Buddha, seringi, toate religiile combinate”, a mai spus tânărul.


Autor

Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.

Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.

Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.

”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri