Un lider important din structurile militare ale NATO a fost prezent astăzi la București, vizită care reflectă preocuparea alianței pentru "securitatea la Marea Neagră". Un subiect important discutat a fost sprijinul NATO privind capabilitățile de "combatere a dronelor care pătrund în spațiul aerian național".
Șeful Comitetului Militar al NATO, amiralul Giuseppe Cavo Dragone, a efectuat, joi, o vizită în România, în cadrul căreia s-a întâlnit cu ministrul apărării naționale, Radu Miruță, și cu șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.
Citește și: Mesaj de alertă extremă în România din cauza războiului din Ucraina. "Adăpostiți-vă în beciuri!"
Întâlnirea a avut loc în contextul actualelor provocări și amenințărilor majore la adresa Alianței, precum și în perspectiva obținerii unor rezultate concrete la Summitul NATO de la Ankara din 7-8 iulie 2026.
Întâlnire a conducerii MApN cu președintele Comitetului Militar al NATO
— MApN (@MApNRomania) May 7, 2026
Ministrul @RaduMiruta și amiralul Giuseppe Cavo Dragone au subliniat necesitatea continuării implementării măsurilor de consolidare a posturii aliate de descurajare și apărare. https://t.co/zrwvTLVDuY pic.twitter.com/4p1Veo4jQz
Importanța strategică a Mării Negre, la summit-ul NATO de la Ankara
Potrivit unui comunicat al MApN, ministrul Miruță și amiralul Dragone "au subliniat necesitatea continuării implementării măsurilor de consolidare a posturii aliate de descurajare și apărare".
Oficialul român a evidențiat prioritățile pentru reuniunea NATO de nivel înalt de la Ankara și importanța strategică a Mării Negre pentru asigurarea stabilității și securității regiunii euroatlantice.
"România este pe deplin angajată în avansarea demersurilor dedicate asigurării securității și stabilității în regiunea Mării Negre, în context Aliat, având în vedere necesitatea unei abordări coerente a tuturor măsurilor adoptate pe Flancul Estic al NATO, cu accent pe sprijinul privind capabilitățile de combatere a dronelor care pătrund în spațiul aerian național", a declarat șeful MApN.
România alocă 38% din bugetul apărării pentru înzestrare
S-a discutat și despre importanța implementării deciziilor majore adoptate la Summitul NATO de la Haga, din iunie 2025, privind creșterea investițiilor în apărare la 5% din PIB, dintre care 3,5% pentru domeniul apărării și 1,5% pentru domenii conexe apărării, precum infrastructura și reziliența.
"În acest context, România alocă în jur de 38% din bugetul apărării pentru înzestrare, evidențiindu-se drept un contributor important atât la consolidarea posturii aliate, cât și la continuarea sprijinului pentru Ucraina", se precizează în comunicatul MApN.
Citește și: Moscova, în pericol de "Ziua Victoriei". Rusia cere ambasadelor străine să evacueze personalul din Kiev
În cadrul convorbirilor, oficialii au abordat și contribuția României la securitatea euro-atlantică, participarea militarilor români în misiuni și operații NATO, precum și sprijinul multidimensional acordat Ucrainei.
"România rămâne un aliat responsabil și activ, profund angajat în consolidarea securității colective", a declarat șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.
Potrivit acestuia, prezența președintelui Comitetului Militar al NATO la București transmite un mesaj clar privind unitatea aliată, coeziunea și importanța strategică a Flancului Estic.
"În actualul context de securitate, cooperarea strânsă dintre aliați și capacitatea noastră de a ne adapta rapid reprezintă elemente esențiale pentru menținerea stabilității regionale", a precizat generalul Vlad.