Un nou focar de pestă porcină africană a fost identificat în judeţul Timiş, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost depistat primul focar. Mai multe localităţi au fost incluse în Zona infectată şi în Zona tampon.
Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Prefecturii Timiş, prefectul Liliana Oneţ a convocat o şedinţă a Comitetului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), ca urmare a apariţiei unei suspiciuni de pestă porcină la trei porci mistreţi.
”În data de 25 mai, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş a fost anunţată de existenta a trei cadavre de mistreti, în vârstă de aproximativ 1-2 ani, pe Fondul de vânătoare nr.
Nou focar de pestă porcină africană în judeţul Timiş
Astfel, prin hotărârea dată de CLCB a fost aprobat Planul de măsuri privind combaterea focarului de pestă porcină africană, fiind stabilită zona afectată – care reprezintă o rază de 13 kilometri de la locul în care au fost găsite cadavrele de porci mistreţi, formată din:
Zona Infectată cu o rază de 8 kilometri care cuprinde localităţile Urseni, Moşniţa Nouă, Moşniţa Veche, Albina, Bucovăţ, Bazoşu Nou, Remetea Mare, Giarmata Vii, Ghiroda, Timişoara: zona Modern, zona Ciarda şi zona Buziaşului.
Zona control temporar (tampon) de încă 5 kilometri în exteriorul zonei infectate care cuprinde localităţile Uliuc, Unip, Icloda, Sacoşu Turcesc, Dragşina, Bazoşu Vechi, Izvin, Recaş, Rudicica, Timişoara (zona Mehala şi zona Freidorf).
Citeste si: MAE: 175 de cetăţeni români au revenit în ţară din Italia
Citeste si: Ultimul coleg, de Clasă Palatină al Regelui Mihai I, a murit
Citeste si: Tânăr din Iaşi, arestat preventiv după ce ar fi obligat o fată de 15 ani să realizeze materiale pornografice
La sfârşitul săptămânii trecute a fost depistat un prim focar de pestă porcină, după ce cadavre a unor porci mistreţi au fost găsite la marginea unei păduri în zona localităţi Chevereşu Mare din judeţul Timiş.
Citeste si: Coronavirus Romania: Cinci infirmiere infectate au refuzat să aibă grijă de copiii internați