Nouă focare de COVID-19 au fost închise în ultimele 24 de ore, în Timiș. Alte 19 rămân focare active

Nouă focare COVID-19 din Timiș au fost închise.

(Sursa foto: istockphoto)

Au fost raportate 828 de noi cazuri de infectări cu virusul SARS-CoV-2, din care 106 la minori şi 479 în Timişoara, tendinţa fiind de scădere.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a anunţat, luni, că în ultimele 24 de ore au fost închise nouă focare de COVID-19, cu un total de 60 de persoane pozitive, mai existând 19 focare active, cu peste 317 persoane aflate în supraveghere epidemiologică.

Focare de COVID-19 în județul Timiș

Au fost raportate 828 de noi cazuri de infectări cu virusul SARS-CoV-2, din care 106 la minori şi 479 în Timişoara, tendinţa fiind de scădere.

În spitalele din judeţ sunt 432 de bolnavi cu COVID-19 şi suspecţi internaţi, iar 35 de pacienţi sunt trataţi în secţiile ATI. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat şi cinci decese.

Citeste si: Persoanele nevaccinate vor avea acces în supermarketurile din mall. Măsurile au intrat în vigoare duminică noapte

19 focare au rămas active în Timiș

Rata de infectare cu noul coronavirus a urcat la 29,32 la mia de locuitori în judeţ şi la 37,46 la mie în Timişoara. Cea mai ridicată rată de contaminare se menţine în comuna Dumbrăviţa, limitrofă Timişoarei, cu 60,56 la mie.

În judeţ s-au vaccinat 367 de copii cu vârste între 5 ani şi 11 ani cu prima doză, precum şi 9.123

de tineri cu vârste cuprinse între 12 ani şi 18 ani. Numărul persoanelor complet imunizate în judeţ a ajuns la 324.060, de la începutul campaniei de vaccinare.

Citeste si: Bilanț Covid-19, 7 februarie. 81 de decese raporate în ultimele 24 de ore

Bilanț COVID-19, 7 februarie 2022


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri