Noul sezon al serialului „O dragoste” începe în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D

Serialul “O dragoste” intră în casele fanilor cu un nou sezon, în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D. Povestea impresionantă a familiilor Unal și Arslan va continua cu noi situatii tensionate, ce decurg din diferențele de mentalitate, prejudecăți, dar si secrete din trecut. Telespectatorii vor avea parte de momente tulburătoare, care vor schimba radical destinele personajelor.

Primul episod al noului sezon promite momente de o intensitate aparte, în care iubirea, loialitatea și sacrificiul se vor impleti cu adevăruri dureroase.

Intriga capătă noi valențe, iar tensiunile dintre personaje ating puncte critice, pregătind terenul pentru un sezon plin de emoție și surprize.

În episodul difuzat în această seară, fanii serialului vor fi martorii unor evenimente care vor schimba cursul poveștii. Relația dintre Doga (Sila Turkoglu) și Fatih (Dogukan Gungor) trece prin noi încercări dificile; deși sunt despărțiți, circumstanțele îi aduc din nou în centrul unor situații tensionate, cu urmări neașteptate.

În același timp, vestea că Gorkem (Ozge Ozacar) este însărcinată îi lasă fără cuvinte pe membrii familiilor Unal și Arslan, iar Fatih se vede nevoit să facă față unor acuzații grave venite chiar din partea soției sale.

În familia Unal, Pembe (Sibel Tascioglu) și Abdullah (Ahmet Mümtaz Taylan) traversează una dintre cele mai dificile perioade ale căsniciei lor. Pentru Pembe, familia rămâne cea mai importantă valoare, iar aceasta este dispusă să lupte cu toate puterile pentru a păstra unitatea și principiile care au ținut-o unită.

Abdullah, însă, urmează glasul inimii și alege să își construiască viitorul alături de Alev (Mujde Uzman), femeia pe care o iubește și care urmează să îi dăruiască un copil.

Pe măsură ce conflictele se adâncesc și alegerile devin tot mai greu de făcut, un eveniment tragic va zgudui din temelii familiile Unal și Arslan, schimbând pentru totdeauna destinele celor implicați.

Nu ratați începutul celui de-al treilea sezon al serialului „O dragoste”, în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D.

Serialul va putea fi urmărit de luni până vineri, de la ora 20:00, şi va aduce în fața telespectatorilor o poveste captivantă despre iubire, familie, speranță și puterea de a merge mai departe în ciuda celor mai grele încercări.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri