1 din 2 | „Nu poți să faci reforme uitându-te în același timp la sondaje”. Ilie Bolojan vine cu lămuriri după ce a luat în calcul demisia. Ce spune premierul despre noi majorări de taxe
2 din 2 | „Nu poți să faci reforme uitându-te în același timp la sondaje”. Ilie Bolojan vine cu lămuriri după ce a luat în calcul demisia. Ce spune premierul despre noi majorări de taxe
Premierul spune că nu folosește demisia drept o metodă prin care să pună presiune pe partidele aflate la guvernare.
Ilie Bolojan a subliniat faptul că nu a folosit constant tema demisiei sale și a precizat că un lider politic are responsabilitatea de a duce la capăt proiectele pe care le-a început.
„Nu folosesc demisia ca formă de presiune, nu am făcut-o niciodată. Dar, în momentul în care ocupi o funcție publică și știi ce trebuie făcut, știi și care este planul pe care trebuie să îl duci la capăt, pe baza căruia ai acceptat funcția, este o dovadă de responsabilitate să insiști să se facă lucrurile așa cum trebuie.
Mi se pare un act de responsabilitate să îți asumi să duci la capăt un proiect dacă îl poți duce”, a afirmat premierul, la Antena 3 CNN.
Oficialul a punctat faptul că reformele, care i-au atras critici dure în ultimele luni, nu pot să fie făcute cu ochii pe sondajele de opinie. În același timp a precizat că autoritatea unui lider de coaliție este esențială pentru exercitarea mandatului și menționat că până acum această autoritate nu a fost pusă la îndoială.
„Am înțeles că nu poți să faci reforme uitându-te în același timp în permanență la sondaje, gândindu-te că faci acțiuni de imagine. Pentru că nu rezolvi nici reformele, nu rezolvi nici imaginea. În ceea ce privește soliditatea coaliției, dacă un premier, indiferent cine este el, nu are autoritate și nu are susținere, el nu își poate exercita mandatul(...) Pentru un om care este pe o funcție publică, autoritatea este un instrument de lucru. Când nu mai are autoritate, el nu mai poate livra. Nu e pusă în discuție(n.red. autoritatea lui Bolojan), dar, dacă lucrezi la știrbirea autorității unui om de decizie, acel guvern nu va putea livra și nu ajută pe nimeni.
Analizați ceea ce se întâmplă și, în mod cert, ca această coaliție să dea rezultate pentru România, să existe o perspectivă care cu siguranță există, dacă ne facem datoria, atunci e nevoie de respect între parteneri, este nevoie de înțelegere și de o anumită soliditate(...). În momentul în care nu poți să faci ceea ce trebuie și vezi că lucrurile nu merg bine, eu cred că a-ți asuma public această situație este un act de responsabilitate și de normalitate, fiind conștient de ceea ce înseamnă stabilitatea funcției de premier în România și mai ales în
Ilie Bolojan: „Indiferent ce guvern va fi, va fi pus din nou în situația să găsească creșteri de venituri sau scăderi de cheltuieli”
Premierul a punctat faptul că este necesară scăderea cheltuielilor publice în continuare, pentru a nu ajunge în situația în care să se discute de noi majorări de taxe. Întrebat dacă în cadrul Guvernului s-a discutat varianta unui noi măriri de TVA, de această dată la 23-24%, în cazul în care nu se iau măsurile din cele două Pachete, Ilie Bolojan a precizat: „Nu,
Eu cred că, cu măsurile care le-am luat până în momentul de faţă, de creşteri de venituri, nu mai trebuie să luăm alte măsuri pe componenta de creştere de venituri şi de taxe. Suntem în această situaţie. Asta o putem face dacă ne scădem cheltuielile. Pentru că aici e un sistem de, pur şi simplu, de vase comunicante. Ca să menţii un echilibru, ţi-ai crescut veniturile, trebuie să-ţi scazi cheltuielile. Nu se poate face altfel şi este anormal să punem taxe suplimentare într-o zonă sau alta, cât timp noi avem spaţii de reducere a cheltuielilor.
Un bloc mare este cel al administraţiei publice locale, unde doar în aparatele proprii avem cam 130.000 de angajaţi în România şi în celelalte aparate, asistenţa socială, direcţie pentru protecţia copilului, instituţii de cultură, mai sunt cel puţin atâţia. Ori, dacă vrem să echilibrăm puţin lucrurile şi să nu ajungem în situaţia din care am plecat, adică la jumătatea acestui an, atunci, trebuie să ne reducem cheltuielile, inclusiv în administraţia publică locală”, a declarat Ilie Bolojan pentru sursa citată, potrivit Agerpres.