1 din 4 | "Nu sunt pregătită să plec". O influenceră de 19 ani din Olanda, ucisă de o boală necruțătoare la o lună după ce și-a ales locul în cimitir
2 din 4 | "Nu sunt pregătită să plec". O influenceră de 19 ani din Olanda, ucisă de o boală necruțătoare la o lună după ce și-a ales locul în cimitir
3 din 4 | "Nu sunt pregătită să plec". O influenceră de 19 ani din Olanda, ucisă de o boală necruțătoare la o lună după ce și-a ales locul în cimitir
4 din 4 | "Nu sunt pregătită să plec". O influenceră de 19 ani din Olanda, ucisă de o boală necruțătoare la o lună după ce și-a ales locul în cimitir
O tânără influenceră din Olanda a murit la doar 19 ani, din cauza unui tip rar de cancer. Într-un mesaj sfâșietor publicat pe rețelele sociale, ea le-a spus urmăritorilor săi: "Nu sunt pregătită să plec”.
Jade Kops, în vârstă de 19 ani, și-a documentat evoluția bolii pe paginile sale de socializare, după ce și-a împărtășit diagnosticul de cancer primit la vârsta de 14 ani.
Adolescenta a scris o postare sfâșietoare pe Instagram pe 6 aprilie, intitulată "Dragă tumoare enervantă”, potrivit Daily Mail.
Alături de o fotografie în care îmbrățișează o persoană dragă, Jade a scris un text în care imploră tumora din gât să se oprească- deoarece o "apropie to mai mult de moarte”.
"Bomba cu ceas a explodat"
Tânără a scris în mesajul de la începutul lui aprilie 2026: "În noiembrie anul trecut, puteam încă să-mi fac planuri, să fac lucruri distractive și să sper la mai mult timp. Acum simt că viața îmi scapă încet din mâini. Bomba cu ceas a explodat.”
Jade a descris stările prin care trece, spunând că este "intens obosită” de tumoare.
"Așa că, dacă nu pleci, dar rămâi, dragă tumoare... te rog, încetinește-ți ritmul. Dă-mi timp. Sunt încă fericită și nici pe departe pregătită să plec”, a fost ultimul mesaj postat de tânără influenceră.
Vestea tristă, dată de familia tinerei
Vestea morții lui Jade Kops a fost făcută, vineri, de familia tinerei, pe pagina ei de Instagram.
"Cu o tristețe adâncă, dar mândri de fiica și sora noastră curajoasă, dorim să vă anunțăm că Jade a decedat în această dimineață la 5:50, în fața noastră”, au scris membrii familiiei.
Jade a murit din cauza efectelor rabdomioscarmei, o formă rară de cancer care provoacă dezvoltarea tumorilor în țesutul muscular.
Călătoria adolescentei în lupta cu boala a fost urmărită de 444.000 de persoane, după ce Jade a fost diagnosticată în 2021.
Pe lângă prezența sa pe rețelele de socializare, Jade Kops a scris și o carte de tip autobiografic, ajunsă bestseller în Olanda anul trecut și intitulată "Forever Young: My Life With Cancer".
În ultimii cinci ani, Jade a reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru Centrul Princess Maxima din Ultrecht, Olanda, care cercetează tratamente pentru cancerul la copii.
Într-o postare făcută pe Instagram în 24 martie, Jade a reflectat asupra unui "sentiment de suprarealism" pe care l-a încercat în timp ce își alegea "propriul loc” într-un cimitir.
Ea a scris: "Ideea că în scurt timp numele meu va fi scris aici, pe un mormânt, provoacă multă tristețe. Sunt și mai recunoscătoare pentru fiecare dimineață în care mă trezesc...”