„Nu suntem o țară bananieră. Pe banii noștri ne insultă zilnic” Crin Antonescu, critici dure despre măsurile de austeritate asupra studenților și pensionarilor. Fostul lider PNL nu vede cu ochi buni întâlnirea dintre Nicușor Dan și Donald Trump

Crin Antonescu critică măsurile fiscale impuse de guvern, atrăgând atenția că austeritatea ar trebui aplicată de sus în jos, nu pornind de la categoriile cele mai vulnerabile, respectiv studenții și pensionarii.

Crin Antonescu a criticat noua decizie de a reduce bursele studenților și elevilor, considerând că nu acesta era locul de unde să înceapă măsurile de austeritate. Fostul lider PNL a subliniat că bursele sunt, mai degrabă, o investiție justă și potrivită din bugetul statului. Nu a ezitat să îl critice pe Nicușor Dan pentru că a evitat să comenteze decizia Ministerului Educației privind bursele, atunci când a fost întrebat.

„Eu nu am la îndemână toate datele, nu sunt în situația Guvernului să fac aceste calcule, sau a președintelui, dar mi se pare că nu era chiar locul de unde să se înceapă austeritatea. Cred că bursele pentru studenți, ca și pentru elevi sunt un bun, ban din bugetul statului investit cum se cuvine și corect, și rentabil, și nu cred că era primul loc din care să înceapă aceste reduceri.

În ce îl privește pe domnul președinte, am văzut o declarație a domniei sale în care spune «Asta e decizia Guvernului, a Ministerului Educației» și mă întreb cum era atunci când era vorba de TVA- președintele se implica, avea păreri și susținea anumite lucruri și acum, nu. E o măsură pe care eu nu o înțeleg. Nu mi se pare cea mai fericită măsură”, a

declarat Crin Antonescu despre tăierea burselor studenților, conform Realitatea.net.

Crin Antonescu, despre impozitarea pensiilor și plata CASS de către seniori

Crin Antonescu critică măsurile de austeritate care îi vizează în mod direct pe studenți și pensionari, spunând că pensiile de 3.000-4.000 de lei sunt mult prea mici ca să mai fie impozitate, raportate la puterea de cumpărare. El consideră că, înainte de toate, Guvernul ar fi trebuit să înceapă cu măsurile în legătură cu privilegiile de la cel mai înalt nivel, în niciun caz cu oamenii care fac parte din categoriile vulnerabile.

„Mi se pare că pensiile de 3.000 de lei și 4.000 de lei sunt niște pensii mici atunci când ne gândim la puterea de cumpărare pe care o au pe piața noastră. Nu mi se pare nici asta foarte fericită. Eu cred că ar trebui să clarifice mai întâi ce din cheltuielile, nu neapărat necesare, care țin de privilegii... pentru că domnul Bolojan și domnul Dan au vorbit despre faptul că se vor reduce privilegiile, se vor tăia privilegii, pentru că sunt cheltuieli enorme cu administrația centrală, cu sinecurile.

Eu pot să fiu de acord că tăierile din acea zonă nu sunt suficiente pentru a acoperi gaura bugetară, dar cred că era mult mai bine și mai convingător pentru populație să se înceapă cu ele, să clarificăm cu tăierile de sus, până să ajungem la tăierile de jos.  Dacă începem cu studenții și cu pensionarii, cu pensii de 3.000 de lei- nu cred că e bine și lucrul acesta se vede deja în exprimarea nemulțumirii a foarte multor oameni afectați”,
a spus Crin Antonescu despre măsurile care lovesc direct în studenți și pensionari.

Citește și: Nicușor Dan convoacă CSAT. Ce se discută în prima ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării din mandatul său

Crin Antonescu, despre pensiile speciale

Crin Antonescu a declarat că, din informațiile pe care le deține, pensiile speciale au fost eliminate în urmă cu circa 2 ani, excepție fac doar cei care au apucat să se pensioneze anterior deciziei CCR.

Fostul lider PNL a amintit că în campania electorală a propus desființarea pensiilor speciale și pentru magistrați, cu pensionare la 65 de ani, dar se pare că subiectul a fost abandonat până în prezent de către guvernanți.

„Din câte cunosc, în legătură cu pensiile speciale ale parlamentarilor s-a decis, e deja o decizie de aproape doi ani. Ele au fost desființate, curg doar cele ale celor care au apucat să se pensioneze înainte de decizia CCR. În timpul campaniei electorale vă reamintesc că le-am propus celor care se aflau atunci, și se află și acum la guvernare, că sunt tot aceeași, un proiect de lege pe care și l-au asumat privitor la desființarea pensiilor speciale din magistratură și pensionarea la vârstă normală ca și ceilalți, la 65 de ani. Nu mai știu la ora actuală în ce stadiu este exact, dar nu am auzit nicio discuție despre asta.”, a spus Crin Antonescu, referindu-se la pensiile speciale.

Citește și: Ministrul Florin Barbu, decizie de ultim moment în privința plafonării prețurilor la alimentele de bază! Guvernul ține situația sub control până în toamnă

Crin Antonescu, ironii dure la adresa lui Nicușor Dan, după summitul NATO: „ Faptul că avem un președinte ca N. Dan nu înseamnă că suntem retardați toți”

Crin Antonescu a criticat dur „strângerea de mână” dintre Nicușor Dan și Donald Trump, pe care nu îl consideră deloc un mare succes internațional, așa cum s-a vehiculat. Acesta a dat de înțeles că gestul este fără vreo relevanță diplomatică și că a avut loc după o „pândă” îndelungată. 

„«Nicușor Dan a dat mâna cu Donald Trump» 

Ne vine sau nu să credem, acesta a fost textul înscris pe «burtierele» unor televiziuni importante din România. A fost un adevărat «breaking news», a fost subiect de îndelungi și exuberante comentarii, cu invitați, cu experți, cu interpretări și analize. Evenimentul uriaș a tăiat răsuflarea celei mai mari părți din media mainstream de la București, emoția s-a împletit cu sentimentul unei mândrii regăsite, în fine. Ai fi tentat să crezi că «știrea» e formulată la figurat, că s-a conturat o alianță nouă în fața complicatei situații internaționale. Ei bine, nu. E la propriu. N. Dan a dat mâna, pur și simplu, cu D. Trump. Bietul Președinte al României nu are nicio vină în acest festival al penibilului organizat de propaganda «băieților», dar aceasta din urmă nu mai are nicio jenă. Pe de altă parte, chiar această formulă triumfătoare ne arată unde suntem în politica externă. Da, dl. Dan a reușit, după o pândă prelungită, să se nimerească, pentru o secundă și – strict – o strângere de mână la grămadă, în calea dlui Trump. Nu cred că altcineva în locul său putea obține mai mult, acolo și atunci. Dar să vii, tu, propagandă, să mă iei pe mine, public românesc, drept idiot incurabil și să încerci să-mi vinzi asta drept un mare succes internațional al țării mele, e prea mult. În ciuda multelor noastre păcate publice, nu merităm asta. Suntem, totuși, o țară care și-a câștigat independența acum aproape 150 de ani și care a avut și lideri care au făcut mai mult decât să «dea mâna», o secundă, cu președinți americani. Nu suntem o țară bananieră. Avem o propagandă bananieră care, pe banii noștri, ne insultă zilnic. Faptul că avem un președinte ca N. Dan nu înseamnă că suntem retardați toți și întrutotul. E prea mult. Vorba dlui prim-ministru: puțin «respect pentru România»!”, a fost mesajul pe care Crin Antonescu l-a postat, referindu-se la momentul în care Nicușor Dan a dat mâna cu Donald Trump.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri