Totul s-ar fi putut transforma într-o tragedie pentru un bărbat din Piatra-Neamț! A pierdut controlul volanului după ce a fost înțepat de o albină.
O înțepătură de albină i-ar fi putut aduce sfârșitul unui bărbat. Acesta a fost înțepat de insectă, a pierdut controlul volanului și a intrat într-o rigolă. Din fericire, a fost găsit în viață.
Accident rutier după ce a fost înțepat de o albină, la volan
Incidentul rutier a avut loc în Piatra-Neamț, în această dimineață.
În timp ce conducea, un bărbat în vârstă de 76 de ani a fost înțepat de o albină. Șoferul a pierdut controlul volanului și s-a izbit de o rigolă.
La fața locului au acționat autoritățile, care au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM cu personal medical.
Din fericire, bărbatul a fost găsit în viață și transportat la o unitate medicală.
Ce au transmis autoritățile?
"Prin apel la 112, la ora 09:20, pompierii au fost solicitați să intervină pe strada Aleea Tineretului din municipiul Piatra-Neamț la un eveniment rutier unde un autoturism în care se afla doar conducătorul auto a părăsit partea carosabilă și a intrat într-o rigolă. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM cu personal medical).