O artistă îndrăgită din România, Carmen Lela din orașul Dorohoi a murit la vârsta de 38 de ani, chiar în ziua ei de naștere. A lăsat în urmă un gol uriaș în lumea artistică din Botoșani și nu numai.
Este doliu în lumea muzicii din România. Carmen Lela s-a stins din viață sâmbătă, 20 ianuarie. Chiar în ziua în care împlinea 38 de ani.
Carmen Lela se afla la spital în stare gravă, suportând o operație extrem de dificilă.
Carmen Lela a murit. ”Te-ai luptat enorm și ai fost puternică până în ultima clipă"
Artista se lupta cu o boală crâncenă. Anunțul trist a fost făcut de sora cântăreței, Lucia, care i-a fost alături cât se afla în spital.
”În acest moment ea luptă pentru viața ei.
Din nefericire, trupul slăbit al lui Carmen a cedat, informează Stiri.Botosani.ro.
”Te-ai luptat enorm și ai fost puternică până în ultima clipă. Astăzi, de ziua ta, te-ai stins… Dumnezeu să te odihnească în pace, sora mea scumpă”, a scris cu durere nemărginită Lucia.
Cine a fost Carmen Lela
Carmen Lela, cunoscută cu numele de artistă LELA, a crescut alături de fratele ei, Ciprian, în Dorohoi, oraș în care a urmat și Liceul ”Regina Maria”.
Cei doi frați și-au spus povestea, în urmă cu câțiva ani, pentru a servi drept exemplu copiilor care trec prin aceleași greutăți: viața în sistemul de protecție a statului.
”Viața prin care am trecut, experiențele noastre- și sper ca și trăririle și rezultatele pe care noi le-am obținut în toți acești ani- să fie o inspirație pentru ceilalți. Am trăit și noi, ca și voi, experiențe rele, nu ușor de trecut, dar vrem astăzi ca cei care vă aflați într-un punct de răscruce să înțelegeți că totul are un rezultat bun dacă îți dorești acest lucru și lupți pentru ceea ce ți-ai dorit.
"Am ajuns în centrul de plasament"
”Având situația precară în familie a trebuit să ajungem prin centrul de plasament. Am trăit această experiență, nu una foarte urâtă, nu pot să spun că a fost atât de terifiant, a avut și momente frumoase această experiență, colectivul foarte frumos, te simți nu ca în sânul familiei, dar e o prietenie care se leagă pe viață. Educația de care ai parte acolo este una benefică, de viitor, dacă vrei să reușești în viață trebuie să asculți la ceea ce ți se spune, sunt lucruri importante. Poate că acum nu le vezi, dar sunt oameni în jur care te sfătuiesc și te îndrumă să devii un om matur, puternic, stabil, pe puterile tale. Toți luptăm pentru asta și dacă dai atenție poți reuși”, a spus Ciprian.
În ciuda greutăților, Carmen nu și-a pierdut niciodată speranța.
”Depinde cât de departe vrei tu să ajungi, cine vrei tu să fii. Eu am fost nevoită să trec prin foarte multe greutăți până să ajung unde am ajuns. Am avut piedici, am fost descurajată, în schimb am avut ambiție, am crezut în mine și cred în mine! Continui să îmi trăiesc visele”, spunea Carmen în urmă cu câțiva ani.
Era mândră de tot ceea ce reușise în viață. Era mândră că este mamă. Și era hotărâtă să nu se lase doborâtă de niciun obstacol.