O fata de 12 ani din India s-a sinucis dupa ce profesoara a batjocorit-o in fata clasei, pentru ca era la menstruatie
Politia din India investigheaza moartea unei tinere de 12 ani care s-a sinucis, dupa ce profesoara ei a umilit-o pentru ca avea pete cauzate de menstruatie pe uniforma, relateaza The Independent.
Fata s-a aruncat de pe o cladire aflata in apropierea casei ei din statul Tamil Nadu, luni, au spus oficialii. Aceasta a lasat un biletel in care explica faptul ca profesoara o tortura, scrie Jurnalul.ro
Cand ceilalti elevi din clasa in care tanara invata au observat petele de sange de pe hainele ei, aceasta a cerut ajutor. Cu toate acestea, profesoara a obigat-o pe tanara sa arate petele in fata clasei, a declarat mama fetei pentru presa locala. ”Profesoara nici macar nu a luat in calcul ca erau si baieti in clasa.”, a spus aceasta. „I-a cerut fiicei mele sa-si ridice uniforma si apoi i-a dat o carpa de praf pentru a o folosi pe post de absorbant”.
Parintii au auzit de incident de la colegii de clasa ai fiicei lor si au cerut demararea unei actiuni impotriva profesoarei.
in India, fetele si femeile aflate la menstruatie sunt considerate murdare si impure si sunt subiect de discriminare.