O fetiță de 8 ani, spulberată de un șofer beat. Copila traversa strada pe bicicletă, printr-un loc nepermis, în Galați

O fetiță de 8 ani, spulberată de un șofer beat. Copila traversa strada pe bicicletă, printr-un loc nepermis, în Galați

Accidentul grav s-a petrecut în localitatea Matca, județul Galați.

Un grav accident rutier a avut loc în județul Galați, după ce un șofer s-a urcat beat la volan, iar un copil a traversat strada printr-un loc nepermis.

Impactul a avut loc pe un drum din localitatea Matca, în momentul în care fata de pe bicicletă, în vârstă de 8 ani, a traversat strada printr-un loc nepermis și a fost lovită din plin de un autoturism condus de un șofer aflat sub influența alcoolului.

Citește și: Accident grav între Brașov și Poiană. Patru răniți după ce șoferul a pierdut controlul volanului

Fata e în afara oricărui pericol 

Din imaginile suprinse de camerele de filmat din zonă se vede cum, imediat după producerea accidentului, șoferul a oprit autoturismul, a coborât din mașină și, speriat și șocat, și-a pus mâinile în cap.

Omul s-a dus imediat lângă copilă, ea fiind aruncată pe asflat la câțiva metri distanță, și a ridicat-o, lucru pe care medicii nu-l recomandă în astfel de situații.

Ulterior, omul a pus-o în mașină și a transportat-o la spital pentru îngrijiri medicale. Din fericire, starea acesteia este stabilă.

Citește și: VIDEO Încă un accident pe drumul expres Craiova-Pitești

„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, A surprins și accidentat o minoră, în vârstă de 8 ani, tot din Matca, care a traversat strada pe bicicletă. În urma impactului, minora a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”,  a transmis IPJ Galați.

De cealaltă parte, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Fapt ce a dus la recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și fac cercetări.


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri