O mamă din Arizona a fost arestată după ce și-a împușcat fiul în casa proprie, pentru că se juca pe o consolă video prea zgomotos, au declarat polițiștii americani.
Hazel Benson, în vârstă de 72 de ani, a fost pusă sub acuzare pentru agresiune agravantă, tulburarea ordinii publice și folosirea unei arme de foc în interiorul orașului, după ce și-ar fi împușcat fiul, în vârstă de 38 de ani, informează presa americană.
A fost deranjată de jocurile video
Incidentul șocant a avut loc sâmbătă seara, la domiciliul celor doi din Mesa, Arizona, potrivit The Independent.
Hazel Benson a sunat la numărul unic de urgență 911 și le-a spus polițiștilor că l-a împușcat pe fiul ei, după care ar fi aruncat arma într-un canal, potrivit raportului poliției.
Ea le-a comunicat ofițerilor că nu știe dacă l-a nimerit când a tras cu arma și că fiul se află la ușa din spate a casei ei, conform documentelor instanței.
Ofițerii l-au găsit pe fiul femeii în fața casei lor cu o rană împușcată în stomac. Victima a fost dusă la spital în stare stabilă, a declarat poliția.
Mama supărată a chemat poliția și înainte de incidentul armat
Cu aproximativ o oră înainte de împușcături, Hazel Benson chemase poliția la domiciliu, deoarece era supărată că fiul ei se juca jocuri video prea tare, conform documentelor instanței.
În urma disputei, fiul ei a ieșit la plimbare pentru a se "calma”. Ofițerii care s-au prezentat la locuința reclamantei i-au spus lui Benson că fiul ei avea „dreptul legal” de a se juca, deoarece era și casa lui.
Când fiul ei s-a întors acasă, Hazel Benson l-a împiedicat să intre, moment în care bărbatul s-a repezit spre ea, conform documentelor instanței. Femeia a ridicat apoi arma și a tras spre el, dar nu știa dacă fiul ei fusese rănit sau nu.
Alte detalii, inclusiv numele fiului ei, nu au fost dezvăluite de poliție.