O profesoară de engleză, din Argeș, a murit după ce s-ar fi înecat cu mâncare, în cancelarie.
O profesoară de engleză din Argeș a murit într-un mod tragic. Femeia se afla la școală, în cancelarie, când s-a înecat cu mâncare și a pierit pe loc.
O profesoară de engleză, din Argeș, a murit în cancelarie
Tragedia s-a petrecut vineri, în cancelaria Liceului Tehnologic ”Liviu Rebreanu” din Mozăceni, din județul Argeș. În timp ce mânca, profesoara de engleză ar fi acuzat stări de rău.
Colegii profesoarei au sunat imediat la 112. Cadrele medicale au încercat să o resusciteze minute în șir, însă eforturile au fost în zadar. Profesoara a fost declarată decedată.
Potrivit primelor informații, femeia ar fi acuzat stări de rău și înainte cu câteva zile de momentul tragic.
În memoria profesoarei de engleză, colectivul de la liceul unde preda a transmis un mesaj emoționant.
”Colectivul de cadre didactice și nedidactice din cadrul Liceului Tehnologic ”Liviu Rebreanu” din Mozăceni, precum și colegii din Primăria Mozăceni sunt profund îndurerați și transmit sincere condoleanțe familiei”, este mesajul transmis oficial după moartea profesoarei.
Trupul neînsuflețit al profesoarei a fost transportat la IML în vederea efectuării autopsiei. Autoritățile așteaptă rezultatele pentru a putea stabili cauza exactă a morții acesteia.
Moartea profesoarei de engleză a ridicat, în schimb, mai multe semne de întrebare. Potriviti ziarobiectiv.ro, deși inițial s-a spus că femeia s-ar fi înecat cu mâncare, unii martori susțin că aceasta nu mânca la momentul tragediei.
Ar fi tușit și s-a prăbușit ulterior la pământ.În acest caz, autoritățile au dechis o anchetă penală și continuă cercetările.