Un tânăr din Craiova și-a bătut iubita de două ori, într-o singură zi. Ea a ajuns în spital, iar el în sediul poliției, reținut.
Incident șocant la Craiova. O tânără în vârstă de 22 de ani a ajuns la spital după ce, într-o singură zi, a fost bătută de două ori de propriul iubit.
Bătută de două ori într-o zi de iubit
O tânără de 22 de ani a ajuns la spital după ce propriul iubit a bătut-o de două ori într-o zi. Se pare că cei doi iubiți locuiau împreună în Craiova. Primul conflict ar fi apărut din cauza unor discuții în contradictoriu, moment în care tânărul și-a lovit iubita cu pumnul în umăr.
În aceeași zi, la câteva ore distanță, cei doi s-au deplasat cu mașina prin oraș, iar tânărul a lovit-o din nou pe iubita sa.
Se pare că în urma loviturilor primite, tânăra a ajuns la spital, necesitând îngrijiri medicale. Autortitățile au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru cinci zile.
"Din cercetări poliţiştii au stabilit că la data de 4 septembrie, tânărul, în timp ce se afla la domiciliul comun, din Craiova, ar fi lovit-o cu pumnul la nivelul umărului pe concubina sa, o tânără de 22 de ani, din localitate, în urma unor discuţii în contradictoriu purtate cu aceasta. Ulterior, cei doi s-au fi deplasat cu autoturismul pe raza municipiului, unde a izbucnit un nou conflict, cel în cauză agresând-o din nou pe concubina sa", se arată în comunicatul transmis de autorități.
Dunpă incident, tânărul care și-a agresat iubita a ajuns la sediul poliției, unde a fost reținut pentru 24 de ore. Ajuns ulterior în fața instanței, s-a decis reținerea lui pentru o perioadă de 30 de zile.
O anchetă a fost deschisă, iar polițiștii fac cercetări în acest caz.