Acești oameni sunt căutați după ce au furat dintr-un bancomat din Covasna.
Caz neașteptat la Covasna: O femeie şi un bărbat sunt suspectaţi că au luat 1.900 de lei dintr-un bancomat din Sfântu Gheorghe și sunt căutaţi de poliţişti. Fotografia celor doi a fost făcută publică.
O femeie şi un bărbat, suspectați că au luat 1.900 de lei dintr-un bancomat din Sfântu Gheorghe, sunt căutați de polițiști, care au publicat fotografia celor doi, cerând ajutorul populației.
Citește și: Un bărbat din Sibiu a sustras mai multe bunuri dintr-o mașină de Poliție
„Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe”, anunță,
Ce spun autoritățile
Sursa citată a precizat că, la data de 15.11.2022, o femeie s-a deplasat la un A.T.M. aparținând unei unități bancare amplasată în exteriorul complexului commercial Şugaş din municipiului Sfântu Gheorghe, în vederea efectuării unei tranzacții, respectiv retragerea unei sume de bani.
Ulterior finalizării tranzacției, persoana în cauză a procedat la ridicarea cardului bancar, fără a prelua suma retrasă.
Citește și: Doi bărbați cu cagule au jefuit o sală de jocuri din Covasna
„La scurt timp, o persoană necunoscută, respectiv o femeie de 50-60 de ani si-a însușit, pe nedrept, suma de aproximativ 1900 de lei. Aceasta era însoțită de un bărbat, ulterior aceștia părăsind zona. Femeia în cauză avea părul tuns scurt şi era îmbrăcată cu o geacă de culoare roz, pantaloni de culoare roşie, având pantofi de culoare închisă. Bărbatul care o însoțea purta pe cap o pălărie de culoare închisă, îmbrăcat cu o geacă de culoare roşie, pantaloni de culoare albastră, având pantofi de culoare închisă cu dungi albe”, a mai transmis sursa citată.
Întrucât, până la acest moment, persoanele în cauză nu au fost identificate în vederea stabilirii răspunderii judiciare, polițiștii fac apel la populație.
Citește și: El este bărbatul care a furat un sac cu peste 56.000 de euro de la Poșta Română. Polițiștii încă îl caută
„Rugăm cetățenii care pot furniza informații cu privire la identitatea persoanelor bănuite să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să contacteze Poliția Municipiului Sfântu Gheorghe- Biroul de Investigații Criminale tel: 0267 307 400 interior 20257”, au cerut aceștia.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.