Caz șocant în Suceava: doi oameni au fost loviți de fulger

Doi oameni au fost trăzniți în județul Suceava, în zona Pasului Ciumârna. Autoritățile au intervenit de urgență.

UPDATE-

Victimele sunt un bărbat de 48 de ani şi un adolescent de 15 ani. Cei doi au fost preluați de ambulanţe, cu arsuri. Au fost transportați la UPU Suceava, unde ei vor fi reevaluaţi medical.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava a transmis că în zona incidentului, petrecut în comuna Vatra Moldoviţei, au fost direcţionate două echipaje SMURD, unul de prim ajutor (EPA) şi al doilea de terapie intensiva mobila (TIM), precum şi un echipaj SAJ. Deoarece zona este una greu accesibilă, a fost trimisă şi o autoşenilată, dar ulterior nu a mai fost nevoie de intervenţia acesteia. De asemenea, au intervenit echipaje de jandarmi şi salvamontişti.

„Din fericire, ambele persoane(...) sunt conştiente şi cooperante", a anunţat sursa citată.

Potrivit ISU Suceava, este vorba despre un bărbat de 48 de ani, cu arsuri pe picioare, şi un adolescent de 15 ani, cu arsuri pe spate.

„Cei doi au fost preluaţi de ambulanţele SMURD TIM şi SAJ şi sunt transportaţi spre UPU Suceava", au precizat reprezentanţii ISU.

Două persoane au fost lovite de fulger în judeţul Suceava, în zona Pasului Ciumârna, iar o echipă Salvamont a intervenit în zonă.

Citeste si: Sfârșit tragic pentru o vloggeriță renumită. A alunecat de pe o stâncă când își făcea selfie

Ce au transmis autoritățile

„O echipă Salvamont Suceava intervine în cazul a două persoane lovite de fulger în zona Pasului Ciumârna”, au transmis, luni, salvamontiştii din Suceava.

Citeste si: Uciși de fulger pentru un SELFIE

Citeste si: Israelul a lansat noi rachete în Fâșia Gaza (VIDEO)

Deocamdată nu au fost transmise informaţii cu privire la starea victimelor.

Citeste si: Selfie mortal. Mai mult de 11 persoane au fost lovite de fulger, în timp ce se pozau în vârful unui turn din India

Citeste si: Unde este bine să te adăpostești pe timp de furtună, dacă ești prins în aer liber


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri