Un obiect misterios a fost găsit arzând pe o plajă din zona retrasă Outback, Australia, fapt care a dus la o reacție rapidă din partea mai multor agenții guvernamentale, dar și la speculații și teorii conspiraționiste pe rețelele sociale.
Obiectul bizar a fost descoperit fumegând lângă un sit minier, informează Science Alert. Evaluările inițiale sugerează că ar putea fi vorba de un obiect căzut din spațiu, fiind vorba despre o construcție din fibră de carbon.
Locuitorii din apropierea plajei au alertat serviciile de urgență după ce au descoperit obiectul misterios pe 18 octombrie pe un drum de acces izolat, la aproximativ 30 de kilometri de orașul minier Newman.
Biroul Australian pentru Siguranța Transporturilor a confirmat că obiectul nu face parte dintr-o aeronavă comercială.
Serviciile de urgență au securizat zona, iar inginerii de la Agenția Spațială Australiană urmează să investigheze în continuare.
Oficialii de la Sydney au precizat că obiectul seamănă cu alte deșeuri spațiale care reajung în atmosfera Pământului și apoi ard în cădere.
În prezent, nu există nicio amenințare la adresa siguranței publice, arată sursa citată.
O mare parte dintre resturile fumegânde descoperite în deșertul Pilbara din Australia de Vest par să fie deșeuri spațiale care au reintrat în atmosfera Pământului, a anunțat Forțele de Poliție din Australia de Vest.
Arheologul spațial australian Alice Gorman, citat de The Guardian, a declarat că ar putea fi chiar „a patra parte a unei rachete Jieling” lansate de China în septembrie.
"Evaluările inițiale sugerează că este fabricat din fibră de carbon și că este compatibil cu resturile spațiale identificate anterior, cum ar fi recipientele sub presiune învelite în materiale compozite sau rezervoarele de rachete”, a transmis poliția australiană.
O anchetă multi-agenție care implică forțele de poliție, Agenția Spațială Australiană și Departamentul de Pompieri și Servicii de Urgență este în curs de desfășurare.