Un bătrân a ajuns în comă, după ce a fost operat la picioar, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.
Incident revoltător la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, acolo unde un bătrân în vârstă de 85 de ani a ajuns să se lupte pentru viața sa, după o operație la picior.
Deși intervenția a fost un succes, pacientul este acum la un pas de moarte. Și asta din cauza neatenției celor din spital.
Citește și: "Nu poţi să ai pretenţii de la Guvern să plătească tot" Ce a declarat Ilie Bolojan după explozia din Rahova
Neglijența lor, lupta lui de supraviețuire
Concret, omul trecuse cu bine peste operația suferită și tocmai ce fusese externat de pe secţia de Ortopedie, urmând să fie transportat la Spitalul din Câmpina. Acolo trebuia să urmeze un tratament pentru a se recupera.
Doar că nu a mai ajuns la cel de-al doilea spital, căci, din nefericire, a fost scăpat de pe targa de transport de un ambulanţier fix pe rampa de acces a unităţii medicale.
În urma celor întâmplate, bătrânul a fost preluat și supus investigațiilor necesare pe secția de Neurochirurgie. A fost operat, însă cadrele medicale sunt rezervate în ceea ce-l privește, șansele de supraviețuire fiind minime.
De asemenea, cazul a ajuns și în atenția oamenilor legii, care au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu.
Șocant este faptul că un caz similar a avut loc și în anul 2019, tot la același spital. Atunci, la Spitalul Judeţean din Ploieşti, un bărbat a murit cu zile, după ce a fost supus unei intervenții pe creier, prin care să îi fie extirpată o tumoră. După operația suferită, omul a murit la scurt timp, din cauza faptului că a căzut în cap de pe targă, în timp ce era transportat în altă clădire a unității medicale.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.