Orban, de Ziua Libertăţii Presei: Sunt un susţinător ferm al libertăţii de exprimare, al libertăţii presei

Premierul Ludovic Orban mulţumeşte, cu ocazia Zilei Libertăţii Presei, jurnaliştilor pentru munca lor depusă în perioada pandemiei, el spunând că informarea publicului este „vitală pentru siguranţa sanitară, iar efortul jurnaliştilor a fost pe măsură”

Author: R.B. duminică 03 mai 2020 , 15:13

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

„Consider, însă, la fel de important dreptul cetăţenilor de a fi corect informaţi şi resping orice formă de răspândire de ştiri false în numele libertăţii de exprimare. Calitatea informaţiei şi adevărul trebuie să primeze în spaţiul mediatic, în sprijinul interesului public. Dreptul jurnaliştilor de a relata liber este garantat în România şi aşa vă asigur că va rămâne!”, susţine prim-ministrul. El mărturiseşte că a cochetat cu această profesie la început de carieră.

Citeste si: Sindicat din învăţământul preuniversitar: Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională nu pot fi organizate în condiţii de siguranţă

„De la primele ştiri despre apariţia noului coronavirus, jurnaliştii au relatat despre eforturile medicilor din prima linie, au transmis către populaţie mesajele autorităţilor privind măsurile de protecţie sanitară necesare şi au adus în atenţie aşteptările oamenilor. De aceea, este firesc să le mulţumim pentru munca lor, cu atât mai mult în această perioadă în care informarea publicului este vitală pentru siguranţa sanitară, iar efortul jurnaliştilor a fost pe măsură” susţine primul ministru român într-un mesaj transmis duminică, de Ziua mondială a Libertăţii Presei.

Şeful Guvernului de la Bucureşti spune că toate instituţiile publice abilitate comunică „în mod constant şi transparent toate deciziile luate pentru combaterea răspândirii virusului şi protejarea sănătăţii cetăţenilor”, iar mijloacele de comunicare în masă şi jurnaliştii au „un rol esenţial pentru ca informaţia să ajungă rapid, clar şi nedistorsionată la publicul larg”. 

Citeste si: Florin Cîțu despre gestionarea crizei din sectorul turismului

Orban a atras atenţia şi asupra dificultăţilor de ordin financiar cu

care se confruntă mass media.

„Ne preocupă în acelaşi timp constrângerile economice cu care se confruntă acum mass-media şi jurnaliştii. Am decis, în acest sens, în cadrul Guvernului să demarăm o campanie de informare a publicului pe care o vom susţine şi în sprijinul industriei media, fără a afecta în vreun fel independenţa presei” precizează Ludovic Orban.

Primul ministru mai susţine în mesajul său, că la începutul carierei sale „a cochetat” cu profesia de jurnalist pe care spune că o apreciază şi înţelege.

El dă asigurări că dreptul jurnaliştilor de a relata liber este şi va rămâne garantat în România. 

Citeste si: Vești bune pentru români. Se dau bani de la stat. Cine ar putea primi 2.000 de euro

„Sunt un susţinător ferm al libertăţii de exprimare, al libertăţii presei, ca garanţie a oricărei democraţii funcţionale. Consider, însă, la fel de important  dreptul cetăţenilor de a fi corect informaţi şi resping orice formă de răspândire de ştiri false în numele libertăţii de exprimare.

Calitatea informaţiei şi adevărul trebuie să primeze în spaţiul mediatic, în sprijinul interesului public. Dreptul jurnaliştilor de a relata liber este garantat în România şi aşa vă asigur că va rămâne! Astăzi, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, evocăm cu tristeţe situaţii din diferite părţi ale lumii în care presa continuă să fie cenzurată, jurnaliştii hărţuiţi, arestaţi sau chiar ucişi şi ne dorim ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple niciunde” mai declară Orban.

”Cu respect pentru munca lor, le doresc tuturor oamenilor de presă succes şi încredere în puterea adevărului!”, afirmă Orban în finalul mesajului.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Se interzice creșterea animalelor și păsărilor de curte în gospodării! Unde s-a luat... Se interzice creșterea animalelor și păsărilor de curte în gospodării! Unde s-a luat această decizie?
spotmedia.ro
Cum să scapi de scumpirile la curent care vor afecta milioane de români, de la 1 iulie.... Cum să scapi de scumpirile la curent care vor afecta milioane de români, de la 1 iulie. În loc să plătești în plus, ai putea economisi sute de lei!
spotmedia.ro
Şobolanii lovesc din nou, în Bucureşti, de data asta în trafic. Cine și cum îi poate... Şobolanii lovesc din nou, în Bucureşti, de data asta în trafic. Cine și cum îi poate împiedica să mai saboteze semafoarele
b1.ro
Scandalul momentului! Anamaria Prodan n-a mai rezistat! A spus totul. Ce se întâmplă,... Scandalul momentului! Anamaria Prodan n-a mai rezistat! A spus totul. Ce se întâmplă, de fapt, între ea şi Reghe?
infoactual.ro
Mesajul lui Nostradamus pentru 4 zodii! Predicțiile celebrului profet sunt valabile... Mesajul lui Nostradamus pentru 4 zodii! Predicțiile celebrului profet sunt valabile până în 2028
infoactual.ro
Tratament naturist pentru cancer. Carmen Harra: De opt ori mai eficient decât... Tratament naturist pentru cancer. Carmen Harra: De opt ori mai eficient decât chimiotarapia
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si