“Am făcut progrese foarte importante.(...) Practic programul mai are două capitole care nu sunt finalizate la momentul la care am plecat. Au rămas puncte de armonizat care vor fi armonizate într-o analiză pe care o vom face cu colegii din coaliţia de guvernare la nivel de lideri de partide”, a afirmat liderul PNL.

Întrebat dacă s-a discutat despre pensii şi salarii, Orban a răspuns: “Când vom finaliza discuţiile, vom prezenta programul de guvernare.

În ceea ce priveşte PNL, ştiţi foarte bine care este propunerea noastră din programul de guvernare ca să existe un sistem obiectiv care să ţină cont de realităţile economice, de creşterea economică, de creşterea salariului mediu, de compensarea pierderii puterii de cumpărare în proporţie de 100% ca urmare ratei inflaţiei, a creşterii preţurilor. Este o propunere pe care o susţine şi care este în conconrdanţă cu ceea ce este cu adevărat sustenabil în materie de creştere a preţurilor”.
De asemenea, el a mai fost întrebat dacă are emoţii la votul pentru preşedinţia Camerei Deputaţilor şi dacă ar putea exista trădători în PNL.

Ludovic Orban- declarații de ultim moment

“Am încredere în toţi parlamentarii, parlamentarii PNL, USR-PLUS şi UDMR că vor respecta pactul de coaliţie şi am încredere nu numai că mă vor vota pe mine, că vor vota învestirea Guvernului, vă vor vota preşedintele Senatului, care va aparţine USR-PLUS, nu am emoţii.

Vom face mobilizarea pentru că este nevoie de mobilizare, nu avem o majoritate foarte consistentă. Căutăm să ne înţelegem cu grupul minorităţilor care este foarte important în Camera Deputaţilor astfel încât să avem o colaborare cât se poate de fructuoasă”, a declarat Ludovic Orban.

El a mai anunţat şi când ar putea avea loc BPN al PNL.

Citeste si: Ultima oră! Ludovic Orban a anunțat ce se va întâmpla după 6 decembrie: „Pot să vă spun că...”

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?- wowbiz.ro

orban declarații guvern
Orban - despre noul Guvern.[Sursa foto: google]

“Când finalizăm negocierile, e puţin probabil în seara asta pentru că noi trebuie să finalizăm negocierile, pactul de coaliţie, programul de guvernare, acordul parlamentar şi modul de funcţionare la nivelul Parlamentului, să finalizăm tot ceea ce este legat de arhitectura instituţională guvernamentală. Cel mai probabil încercăm în cursul acestei seri sau în cursul zilei de mâine. Când vom avea toate aceste megocieri finalizate, voi convoca BPN pentru a valida rezultatele negocierilor şi de asemenea, pentru a vota miniştrii”, a explicat preşedintele liberalilor.

Citeste si: Ludovic Orban, întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis pentru deblocarea negocierilor pentru noul guvern

Citeste si: Adriana Bahmuțeanu și George Restivan s-au despărțit! Mesajul pe care vedeta l-a lăsat pe rețelele de socializare. “Viața merge înainte!”- kfetele.ro

Citeste si: REMA, show exploziv pe scena festivalului Electric Castle 2024. Ce a spus artistul nigerian despre femeile din România- radioimpuls.ro

El a menţionat că la finalul acestei zile va avea loc o discuţie despre calendarul de învestire a Guvernului.

“O să avem o discuţie la finalul zilei privitor la un subiect, calendarul de învestire a Guvernului, şi în funcţie de asta, dacă noi ajungem la un calendar pe ni-l propunem, sunt convins că e posibil să învestim Guvernul”, a

mai precizat Ludovic Orban.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si