Pavel a ajuns la spital cu o problemă care părea banală, dar nu s-a mai întors niciodată acasă. Bărbatul s-a stins după câteva zile. Familia e în stare de șoc: „Sora mea a fost la morgă să-l vadă și lui i-au curs lacrimi din ochi”
Bărbatul în vârstă de 59 de ani a ajuns la spital în noaptea de luni spre marți, pe 8 spre 9 septembrie 2025.
Familia lui Pavel Petruț a crezut că bărbatul se confrunta cu o problemă banală, dar situația era mult mai gravă. Pacientul a fost diagnosticat cu megadolicocolon sigmoidian și ocluzie intestinală.
Soția acestuia spune că omul avea de câțiva ani avea probleme gastrointestinale și uneori avea nevoie de spitalizare, dar a precizat că soțul ei își făcea frecvent analizele. Șocul a fost uriaș atunci când omul s-a stins la Spitalul Clinic de Urgență „Sf.
Bărbatul a ajuns la Compartimentul de Primiri Urgențe Târgu Frumos, dar starea sa a necesitat mutarea acestuia la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.
„Soțul meu a fost internat la Chirurgie IV, la Spitalul «Sf.
Asta se întâmpla pe 16 septembrie 2025. Dimineața, pe 17 septembrie 2025, fata mea s-a rugat, la morgă, să o lase să-l vadă, și el era călduț.
Familia pacientului are mari suspiciuni cu privire la moartea acestuia. Fiul bărbatului: „Părerea mea: ei vor să mușamalizeze cazul”
Rudele bărbatului spun că diagnosticul nu le-a fost comunicat clar și că medicii au spus constant că starea omului era stabilă, chiar dacă era gravă. Pavel s-a stins pe 16 septembrie 2025, în jurul orei 19:00.
„Tata, luni (8 septembrie 2025), s-a simțit un pic rău. Luni noaptea spre marți dimineața a ajuns la CPU, de la Târgu Frumos. El era constipat câte o săptămână, iar apoi avea scaune apoase. De la asta, luni, se simțea slăbit, abia se putea ține pe picioare. De la Târgu Frumos l-au trimis la Spiridon, pentru că au zis că e grav. Eu, când l-am sunat marți (n.r. – 9 septembrie 2025), mi-a spus că se simte un pic rău – i s-au făcut niște analize și așteaptă rezultatele. Așa mi-a zis el. Mama a fost apoi, la vizită, la el, după-amiază, și deja avea niște tuburi ca să-i scoată din stomac, dar vorbea, era conștient. În aceeași zi, în jurul orei 22:00, a sunat-o pe mama și i-a spus că o să fie operat. El se temea de operație, dar având în vedere ce legătură avea cu mama – au fost 35 de ani căsătoriți și nu s-au certat niciodată, iar de dragul ei a acceptat. Miercuri (n.r. – 10 septembrie 2025), când a fost, din nou, mama în vizită, i s-a spus că îl desfac să vadă ce are în burtă. Într-o zi, i s-a spus că are colonul mare și iritat, apoi – joi (n.r. – 11 septembrie 2025), un alt medic – i s-a spus că tata nu mai prinde ora 19:00. Tot li se spunea că era grav, dar stabil. El nu a murit joi. Vineri (n.r. – 12 septembrie 2025), medicul cu care am vorbit mi-a spus că e mai bine, dar să nu ne facem speranțe prea mari. Am întrebat care ar fi problema, dar ei într-o zi spuneau că e colonul, apoi inima.
Numai chestii diferite, asta până luni (n.r. – 15 septembrie 2025), când l-au operat din nou și i-au spus mamei că, de acum, depinde totul doar de medicii de la ATI. Tot așa, i-au zis că e grav, dar stabil. Eu nu știu ce înseamnă asta. O sora de-a mea a fost la el după programul de vizită, între 16 și 17. A observat că aparatele țiuiau, din perfuzie nu mai curgea nimic. A întrebat asistentele și i-au spus că așa e normal. O altă soră de-a mea a sunat seara, marți (n.r. – 16 septembrie 2025), pe la ora 21:00, și i-au spus că tata e mort de la 19:00, dar protoculul presupune ca, timp de 2 ore, să nu fie deconectat de la aparate. Dacă nu suna sora mea, ei nu ne sunau să ne spună că a murit. Miercuri dimineața (n.r. – 17 septembrie 2025), sora mea a fost la morgă să-l vadă, pentru că nu ne venea să credem că e mort. L-au scos cu chiu, cu vai, din sac să-l vadă. A pus mâna pe el și era călduț, nu era rece, nu era vânăt. Ea îi spunea că de ce a murit și, atunci, lui i-au curs niște lacrimi din ochi. În certificatul de deces scrie că el a murit la 19 și 10, dar miercuri, deci o zi după! Noi am făcut cerere la spital să vedem toate documentele medicale și ni s-a spus că trebuie să așteptăm o săptămână, că trebuie să ajungă și cele de la Târgu Frumos. Părerea mea: ei vor să mușamalizeze cazul”, a declarat Paul Petruț, fiul persoanei decedate.
Pe de altă parte, reprezentanții unității medicale din Iași spun că situația în care se afla bărbatul era clară și a fost la ATI timp de o săptămână.
„Pe certificatul de deces este data la care a fost eliberat și data la care s-a produs decesul. De asta sunt două date. El a murit în ATI, a fost internat în Clinica Chirurgie IV. Am făcut CT în UPU și am descoperit un dolicocolon sigmoid, care e posibil să fi fost din naștere, dar cu înaintarea în vârstă manifestările au devenit mai grave. Din Chirurgie a fost dus în ATI. A fost operat, avea megadolicocolonul sigmoidian, o dilatare foarte importantă a colonului, și ocluzie intestinală. Aparținătorii pot veni la spital să discute – cu medicul care l-a operat, cu șeful de clinică sau cu directorul medical – nelămuririle în ceea ce privește gravitatea. Situația este clară. A fost în Terapie Intensivă, instabil hemodinamic, cu toate tulburările posibile. Probabil familiei i s-a spus că e în stare gravă. Era un pacient destul de tânăr, dar avea această patologie, de multă vreme, și foarte multe complicații. El a fost internat la ATI o săptămână. L-au vizitat, era intubat, i s-a făcut dializă, noradrenalină. Infecția, care a pornit de la colon și a afectat cordul, respirația, toate organele, inclusiv rinichii, a făcut sepsis”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.