Planul secret al lui Viktor Orban de a se "întrona" președinte al Ungariei, după modelul Trump. Guvernul de la Budapesta neagă acuzațiile

Premierul maghiar Viktor Orban, care se confruntă cu riscul de a pierde puterea anul viitor, când sunt alegeri parlamentare în Ungaria, ar fi gândit un "plan B" pentru a rămâne liderul suprem al țării din vecinătatea României.

Prim-ministrul Viktor Orban ar explora modalități de a păstra controlul asupra țării, indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare programate pentru aprilie 2026, relatează, joi, Bloomberg.

Potrivit unor surse citate de publicația americană, Orban ia în considerare preluarea președinției Ungariei și rescrierea legilor pentru a o transforma în cea mai puternică poziție din țară.

După cum scrie RBC-Ukraine, Orban, în vârstă de 62 de ani, a adus în discuție ideea unui sistem prezidențial după ce s-a întâlnit luna trecută la Casa Albă cu aliatul său, președintele american Donald Trump, spunând că planul a fost "întotdeauna pe masă”.

După dezvăluirile Bloomberg, purtătorul de cuvânt al guvernului ungar a negat joi știrea conform căreia prim-ministrul Viktor Orban ar fi pe cale să introducă un ''sistem prezidențial'', relatează Reuters.

Parlamentul de la Budapesta a votat pentru întărirea poziției de președinte al Ungariei

Parlamentul Ungariei a votat, joi, în favoarea consolidării poziției președintelui în viitor, cu câteva luni înainte de alegerile parlamentare, unde premierul Viktor Orbán se confruntă cu cea mai mare provocare la adresa controlului său asupra politicii naționale din ultimii ani.

Liderul opoziției conservatoare, Peter Magyar, și partidul său TISZA au în prezent un avans de aproximativ 10 puncte procentuale în sondajele de opinie, votul fiind programat pentru aprilie 2026.

Parlamentul Ungariei a votat cu 134 de voturi în favoarea proiectului de lege, cu 49 de voturi împotrivă și două abțineri, întrunind majoritatea de două treimi necesară pentru schimbarea constituțională.

Camera este dominată în prezent de partidul Fidesz al lui Orban și aliații săi, scrie DW.com. 

Proiectul de lege consolidează funcția de președinte.  Parlamentul Ungariei, dominat de partidul de guvernământ Fidesz, a aprobat un proiect de lege care îngreunează demiterea șefului statului.

Schimbarea are loc înaintea alegerilor, poziția Fidesz și a prim-ministrului Orban fiind în pericol.

Ungaria, republică prezidențială?

Din 1990, Ungaria este o democrație parlamentară, iar rolul președintelui este în mare parte ceremonial, notează Reuters.

Viktor Orban este la putere din 2010. În condițiile în care economia stagnează de trei ani, premierul se confruntă cu o bătălie electorală dură împotriva contracandidatului său din opoziție, Peter Magyar, și a partidului său de centru-dreapta Tisza, care conduce în majoritatea sondajelor în fața Fidesz, partidul lui Orban.

Pentru a introduce un sistem prezidențial, Constituția Ungariei ar trebui modificată. Acest lucru este posibil doar cu o majoritate de două treimi în parlament, majoritate pe care Orban o deține acum.

Într-un interviu acordat canalului privat ATV luna trecută, Orban a declarat că a luat în considerare opțiunea trecerii la un sistem prezidențial de fiecare dată când partidul său a câștigat alegerile începând din 2010 și a decis întotdeauna împotrivă.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri