Polițist din sectorul 4, făcut K.O. de un recidivist sub influența alcoolului (VIDEO)

Incident grav în sectorul 4 al Capitalei. Solicitați să intervină pentru un scandal stradal, polițiștii au fost luați prin surprindere de un bărbat agresiv. Într-o clipă de neatenție, unul dintre oamenii legii s-a trezit la pământ.

R.I., luni 06 iulie 2020 , 10:14

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Filmarea a fost făcută publică de Sindicatul Europol pe pagina de Facebook: „Polițist făcut K.O. recidivist sub influența alcoolului, fapt despre care, evident, în momentul interacțiunii polițiștii nu aveau cunoștință și o clipă de neatenție ne demonstrează cât de ușor este să ajungi victimă. Polițiștii Secției 26 au intervenit azi noapte la un banal apel 112, în care se reclama tulburarea liniștii și ordinii publice, iar la fața locului au găsit un bărbat care nu a avut nicio reținere în a-l lovi pe colegul nostru", se spune în mesajul polițiștilor. 

Citeste si: Reguli stricte pentru redeschiderea restaurantelor în interior

Bărbatul a fost internat la Spitalul Alexandru Obregia. Din fericire, polițistul și-a revenit. "Această scenă ne demonstrează că indiferent de situație, polițiștii nu trebuie să lase garda jos și să subestimeze persoana din fața lor”, mai spun polițiștii.

 

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si