Întâmplare neașteptată în Cluj. Un polițist a fost prins la furat într-un magazin. El a fost reţinut pentru 24 de ore.
Un poliţist din Cluj a fost prins în timp ce sustrăgea produse dintr-un magazin, chiar în timp ce purta uniforma de serviciu. El a fost reţinut pentru 24 de ore.
Citeste si: VIDEO- Atenție! O nouă înșelătorie circulă prin SMS. Hoții pretind că sunt potențiali angajatori
„La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin intermediul reprezentantului legal al unei societăţi comerciale din municipiul Cluj-Napoca, cu privire la faptul că un bărbat care purta uniforma de poliţie, ar fi sustras două produse din interiorul magazinului. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, prejudiciul înregistrat fiind recuperat”, a transmis, miercuri, IPJ Cluj.
Ce au transmis autoritățile
Sursa citată a precizat că verificările declanşate au condus la stabilirea faptului că persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 47 de ani, are calitatea de poliţist.
Citeste si: „Tăietorul de degete”, a fost arestat. Era unul dintre cei mai căutaţi infractori din Europa
„În contextul în care instituţia nu tolerează astfel de fapte care contravin eticii şi valorilor morale ale profesiei, în baza probatoriului administrat de către poliţiştii Biroului Control Intern a fost dispusă reţinerea acestuia pentru 24 de ore”, a
mai transmis instituţia situată.
În continuare, cauza se află sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Citeste si: VIDEO| Un tânăr a vrut să spargă două magazine din Galaţi, dar s-a speriat de alarmă
„Concomitent, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a dispus demararea cercetării disciplinare faţă de acesta.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.