Președintele Turciei atrage atenția asupra pericolului de instabilitate la Marea Neagră.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, vineri, că Ankara nu aprobă atacurile asupra Iranului și nici acțiunile de represalii ale Iranului împotriva țărilor din regiune, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele rus Vladimir Putin.
Potrivit unor surse diplomatice turcești, citate de agenția Anadolu, cei doi lideri au discutat despre relațiile bilaterale, precum și despre probleme regionale și globale.
În timpul conversației, Erdogan a avertizat că atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră subminează stabilitatea regională, subliniind că războiul iranian nu ar trebui să creeze un nou punct de tensiune în criza Rusia-Ucraina.
Președintele Turciei a subliniat, de asemenea, că politicile agresive ale guvernului israelian, sub conducerea lui Benjamin Netanyahu, trebuie prevenite și a subliniat că nu pot fi permise măsuri care subminează statutul Ierusalimului.
Liderul de la Ankara i-a transmis lui Vladimir Putin că Turcia se opune atacurilor asupra Iranului și avertizează asupra pericolului de instabilitate la Marea Neagră, arată sursa citată.
În cursul săptămânii trecute, un cargo turc care transporta petrol rusesc a fost atacat în Marea Neagră.
"Credem că este vorba despre un atac cu ajutorul unei drone navale. Această explozie viza în mod special sala mașinilor", a afirmat ministrul turc al transporturilor Abdulkadir Uraloglu.
Ministrul turc nu a precizat dacă atacul s-a desfășurat în apele teritoriale ale Turciei, însă presa de la Ankara a transmis că incidentul s-a produs la mai puțin de 30 de kilometri de intrarea nordică în Strâmtoarea Bosfor.
Conform Agerpres, mai multe petroliere aparținând "flotei fantomă" utilizate de Moscova pentru a ocoli sancțiunile occidentale au fost deja atacate de Ucraina la finalul lui 2025 în Marea Neagră în zona economică exclusivă a Turciei.