Primarul Capitalei contestă, din nou, controlul judiciar în cazul dosarului în care este cercetat pentru luare de mită. Ciprian Ciucu: „Dacă nu aș face acest gest, m-aș recunoaște vinovat”

Ciprian Ciucu

(Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, a contestat din nou măsura controlului judiciar dispusă în dosarul DNA în care este cercetat pentru luare de mită.

Edilul a declarat că va contesta de fiecare dată măsura controlului judiciar dispusă în dosarul DNA în care este cercetat pentru luare de mită pentru că, dacă nu ar face acest gest, ar recunoaște că ar fi vinovat.

Citește și: Capitala, printre orașele care reduc consumul de energie în urma stării de alertă instituite de Guvern. PMB: „Ciprian Ciucu le-a cerut companiilor municipale să vină cu soluții”

Primarul Capitalei contestă, din nou, controlul judiciar în cazul dosarului în care este cercetat pentru luare de mită

Primarul general al Capitalei este cercetat într-un dosar DNA pentru luare de mită, pentru fapte presupus comise în perioada în care era primar al Sectorului 6. Potrivit rechizitoriului, doi oameni de afaceri ar fi oferit servicii de publicitate și consultanță electorală destinate susținerii sale politice și electorale, în contextul unor proceduri administrative privind un proiect imobiliar.

Procurorii susțin respectivele foloase ar fi avut legătură cu atribuțiile lui Ciprian Ciucu în procedurile pentru certificatul de urbanism și autorizația de construire. Încă de la început, primarul a negat acuzațiile.

În acest sens, Ciprian Ciucu a fost plasat sub control judiciar și a contestat, de mai multe ori, măsura instanței.

Ciprian Ciucu a declarat că va contesta de fiecare dată această măsură pentru că se consideră nevinovat și, dacă ar renunța la acest gest, ar admite că ar fi vinovat.

Citește și: Ciprian Ciucu, despre suspendarea președintelui și alegeri anticipate: „Nu trebuie să ne fie frică de votul românilor”

Este dreptul meu să fac acest lucru. Fiecare persoană care se află în situația mea contestă controlul judiciar. Este doar normal. Mă consider nevinovat și de aceea, împreună cu avocații mei, m-am prezentat în fața judecătorului și am cerut ridicarea controlului judiciar.

În primul rând, dacă nu aș face acest gest, m-aș recunoaște vinovat. Am ales să fac acest gest și la nivel simbolic. Deci voi face de fiecare dată acest gest și voi contesta controlul judiciar”,  a declarat Ciprian Ciucu, potrivit Mediafax.

Deși a contestat de mai multe ori măsura impusă de judecători, Ciprian Ciucu a declarat că nu se așteaptă neapărat la o ridicare rapidă a măsurii și a invocat durata mare a controalelor judiciare în alte dosare.

„De obicei, astfel de lucruri durează în România. Adică, de obicei, se extind. Uitați-vă că sunt oameni care au stat opt luni, un an, doi ani sau mai mult în control judiciar și în control judiciar mai greu decât al meu ”, a declarat Ciprian Ciucu.

Citește și: Ciprian Ciucu, la poliție după ce s-a întors din vacanța aprobată de instanță. Primarul Capitalei: „Nu este foarte în regulă ce se întâmplă azi în România! Sunt nevinovat”

Primarul Capitalei a mărturisit că măsura controlului judiciar îl împiedică în exercitarea mandatului, din cauza restricțiilor privind deplasarea.

„Sunt membru al Comitetului Regiunilor, trebuie să mă duc la Bruxelles și trebuie să pot să-mi îndeplinesc funcția. Evident, această situație nu este deloc de natură să mă ajute să fac acest lucru”, a declarat primarul general al Capitalei.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri