VIDEO - Primăvara continuă cu vreme caldă. Meteorologii au emis prognoza meteo. Ce temperaturi se vor înregistra în următoarele zile

Vremea neobișnuit de caldă continuă și în zilele următoare. Iată ce temperaturi se vor înregistra!

Primăvara continuă cu temperaturi mari. Vorbim în acest caz despre temperaturi de iulie, în ciuda faptului că ne apropiem doar de jumătatea lunii aprilie.

Cum va fi vremea în următoarele zile?

După un weekend călduros, cu o vreme de vară, ne așteaptă un început de săptămână cu temperaturi și mai ridicate.

Valorile termice cresc, ajungând la 28 de grade Celsius la umbră. Luni dimineața au fost înregistrate minus 2 grade în Miercurea Ciuc. În următoarele zile vor crește și acolo, depășind 20 de grade Celsius, potrivit Digi24.ro

Citește și: Avertizare meteo ANM! Cod Galben de vânt puternic, grindină și descărcări electrice, în mai multe zone din ţară

Potrivit meteorologilor, va continua să fie cald și în zilele următoare și nu va ploua.

De asemenea, în România, temperaturile variază între 18 grade pe litoral și 27 de grade în vest. În sudul Banatului, vântul va sufla moderat. Până la mijlocul săptămânii se vor resimți temperaturile de iulie, iar maximele vor atinge 28 de grade Celsius la umbră.

În nopțile următoare, temperaturile coboară spre pragul de îngheț în depresiuni.

În vest vor fi chiar și 15 grade. De asemenea, diminețile încep cu ceață. În Capitală, maximele termice ajung la 23 de grade. Vântul va sufla slab până la moderat.

Vremea până la sfârșitul lunii aprilie

Meteorologii AccuWeather anunță temperaturi calde până la sfârșitul acestei luni. Vremea se va încălzi treptat, de la o zi la alta. Vor fi înregistrate cantități de precipitații în media normală. 

Citește și: Cum va fi vremea de Paște 2024? Vremea se pare că se încălzește treptat. Ce spun meteorologii

În perioada 15 aprilie-21 aprilie, valoarea din termometre ajunge să scadă cu până la două grade și este posibil să fie înregistrate precipitații. 

În săptămâna 22 aprilie-28 aprilie, temperaturile se încadrează în valori cuprinse între 17-21 de grade Celsius.

Ultimul weekend al lunii aprilie se pare că va aduce precipitații.

Ultimele zile ale lunii se vor menține la fel de calde, cu valori de până la 21 de grade Celsius.


Autor

Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.

Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.

Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.

”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri